Lecturi incomode: "Viaţa după crahul petrolier" de Matt Savinar
(În loc de prefaţă)
Aşadar, civilizaţia umană, aşa cum o cunoaştem astăzi cu toţii, este pe sfârşite. Nu e sperietoare ordinară, ci concluzia unor profesionişti raţionali dar absolut îngroziţi de fenomenul global numit “Vârful Petrolului”.
Păcat, că pe plaiurile mioritice nu se prea cunosc aceste fapte. Adevărul e că românilor nici nu le-ar prea arde de asemenea “sperietori” – ei sunt prinşi în perpetua luptă cu sine însăşi.
La Bucureşti Băsescu şi cu Boc se tot căznesc să deprindă românul leneş şi corupt de pomenele psd-iste să muncească nemţeşte; iar la Chişinău politicienii basarabeni de mahala încearcă să convingă opinia publică europena şi internaţională, că de statul-fantomă R. Moldova au nevoie nu doar ei – politicienii, ci şi populaţia iobăgită a Basarabiei şi Transnistriei.
Realitatea, însă e de aşa natură, că dacă în anii 2010-15 este atins maximul producţiei de petrol (”vârful petrolului”), atunci în anul 2040 producţia va scădea la nivelul celei din 1980. Pe de altă parte, populaţia din 2040 va fi de cel puţin două ori mai mare decât cea din 1980, iar lumea va fi mult mai industrializată (deci mai dependentă de petrol) decât era în 1980. În consecinţă, cererea de petrol va incepe să depăşească dramatic producţia de petrol din lume. Acest lucru va genera creşteri spectaculoase ale preţului, economiile care depind de petrol se vor prăbuşi iar războaiele pentru resurse petroliere, inclusiv cele româneşti, vor deveni cronice.
Cu toate că marii perdanţi ai consecinţelor “vârfului petrolului” nu vor fi ţările române, ci în primul rând Statele Unite. Căci, spre deosebire de ţările europene, SUA şi-au construit întreaga infrastructură şi mod de viaţă plecând de la premiza că petrolul va fi întotdeauna ieftin şi abundent. Cum asta deja nu mai e cazul, economia SUA are probleme mult mai mari decât economiile altor ţări cum ar fi Marea Britanie, Germania sau Franţa.
Din acest motiv ne aşteaptă pe toţi o prăbuşire a sistemului financiar internaţional şi un colaps al valorii dolarului atât de sever încât Marea Criză (1928-33) le va părea americanilor ceva de genul “bunele vremuri de odinioară”. Şi asta dacă vom reuşi să evităm cu toţii “Apocalipsa economică” prezisă recent de economistul şef al uriaşei bănci de investiţii “Morgan Stanley”.
Sfârşitul petrolului ieftin va însemna de asemenea şi eliminarea totală a programelor sociale cum ar fi “Social Security” şi “Medicare” în SUA. Pensiile de asemenea vor deveni de domeniul trecutului.
Pe frontul internaţional, ca urmare a şocurilor pretrolului, capitalul care controlează dislocările de capacităţi de producţie va împinge lumea într-o serie de războaie pentru resurse şi “războaie ale cursului dolarului” dincolo de orice ne-am putea imagina. Destabilizarea internaţională şi devalorizarea dolarului vor exacerba colapsul economic în SUA împiedicând posibilităţile tehnice şi financiare ale americanilor de a extrage petrolul rămas în pământ şi de a-l aduce pe piaţă.
În timp ce economia SUA va începe să se dezintegreze rapid, tulburările civile vor împărţi naţiunea americană în diverse tabere care vor căuta vinovaţi pentru situaţia economică sau ţapi ispăşitori. Liberalii vor da vina pe marile companii petroliere şi pe neoconservatorii, în timp ce conservatorii vor da vina pe urmaşuu lui Bin-Laden şi pe extrema stângă. Ambele tabere vor da crezare grupărilor politice reacţionare sau oricărui demagog care le pormite revenirea la zilele bune prin eliminarea unui grup (autohton sau străin) pe care îl consideră vinovat de situaţia economică şi politică.
În concluzie, sfârşitul petrolului va însemna atât sfârşitul Americii, cât şi a lumii pe care o cunoaştem.
Atât din punct de vedere economic, cât mai ales DEMOGRAFIC.
Atât din punct de vedere economic, cât mai ales DEMOGRAFIC.
 |
| Chris Clugston «Global peak energy: Implications for future human populations» |
Când respectabilul bancher şi consilier al preşedintelui Bush, – Matt Simmon a fost întrebat, dacă ar mai exista vre-o soluţie, acesta a răspuns: “Singura soluţie este să ne rugăm Domnului.”
Despre toate aceste prognoze sumbre privind viitorul civilizaţiei noastre dependente de petrol, citiţi pe paginile “Meditaţiilor Postmioritice” în ampla lucrare a lui Matt Savinar
VIAŢA DUPA CRAHUL PETROLIER ( IV )
Matt Savinar
PARTEA A IV
“Cum rămâne cu petrolul sintetic obţinut din cărbune?”
Cărbunele poate fi utilizat pentru a produce petrol sintetic printr–un proces numit “gazificare”. Din păcate, petrolul sintetic nu va reuşi decât cel mult să atenueze apropiatul crah energetic , şi asta din următoarele motive:
I. Insuficienţa resurselor/”Apogeul cărbunelui”:
Rezervele de cărbune nu sunt atât de mari pe cât presupun unii. Conform unui [2] articol din iulie 2004 al American Institute of Physics:
Dacă cererea de cărbune rămâne blocată la actuala rată de consum, rezerva de cărbune va ajunge pentru 250 de ani. Această predicţie presupune utilizarea tuturor tipurilor de cărbune, de la lignit la antracit. Creşterea populaţiei însă, reduce această durată undeva între 90 şi 120 de ani. Orice nouă utilizare a cărbunelui va conduce la reducerea rezervelor… Folosirea cărbunelui pentru a produce alţi combustibili va reduce rapid acest termen la maxim 70 de ani.
Dar chiar şi o rezervă de 50-75 de ani de cărbune nu e atât de mare pe cât pare, pentru că extracţia cărbunelui, spre deosebire de cea a petrolului, îşi va atinge apogeul cu mult înainte de terminarea zăcămintelor. Dacă vom folosi o mare parte din cărbunele nostru pentru a produce petrol sintetic, [3] producţia de cărbune îşi va atinge maximul în cel mult 20 de ani.
II. Prăbuşirea “Ratei de profit a energiei”:
După cum explică John Gever în cartea sa, ” Beyond Oil: The Threat to Food and Fuel in Coming Decades” , producţia de petrol va deveni nerentabilă din punct de vedere energetic în doar câţiva zeci de ani:
…rata de profit energetic pentru cărbune a fost în jur de 20 în anul 1977, comparabilă cu cea a petrolului autohton (i.e. din SUA). Asta înseamnă că sunt necesare doar 5 procente din energia dată de cărbune pentru a-l extrage. Însă declinul acestei rate este alarmant. Dacă va continua în acelaşi ritm, în anul 2040, se va ajunge la o rată de 0.5. Altfel spus, va fi nevoie de două ori mai multă energie pentru a extrage cărbunele, decât cea pe care ne-o dă cărbunele. Şi atunci, la ce bun să îl extragi?
III. Sursa unei catastrofe ecologice:
Consecinţele asupra mediului ale unui producţii crescute de petrol pot fi catastrofice. Dr. David Goodstein, profesor de fizică la Caltech [4] explică:
S.U.A. obţin acum de două ori mai multă energie din petrol decât din cărbune, deci dacă am vrea să folosim cărbunele pentru a înlocui petrolul care lipseşte, va trebui să extragem încă şi mai mult, pentru că, de asemenea, procesul de conversie este extrem de ineficient. Va trebui să extragem de 5 ori mai mult cărbune decât în prezent – o industrie minieră la o scară absolut inimaginabilă.
În cartea sa “Out of Gas: The End of the Oil Age” , Dr. Goodstein spune că folosirea cărbunelui la o scară atât de mare va duce la o încălzire globală dramatică care va pune în pericol viaţa de pe Pământ.
“Nu putem folosi o combinaţie a alternativelor prezentate anterior pentur a înlocui petrolul?”
Răspunsul este da. În ciuda deficienţelor fiecăreia dintre ele, este posibil ca economia mondială să funcţioneze cu ajutorul surselor alternative de energie – cel puţin dacă vom fi îndeplinite următoarele condiţii:
-
Noi dezvoltări tehnologice;
-
O voinţă politică şi o cooperare fără precedent ;
-
O uriaşă colaborare internaţională;
-
Investiţii masive de capital,[5]
-
Nici o piedică pusă de industria petrolului şi a gazelor.
-
Circa 25-50 de ani de pace globală şi prosperitate pentru a converti economia mondială de 45.000 de miliarde de dolari, incluzând aici reţelele de transport şi telecomunicaţii, fabricile, agricultura, universităţile, spitalele etc. la sursele alternative de energie.
-
O generaţie de ingineri, cercetători şi economişti capabili să conducă economia mondială alimentată de aceste noi surse de energie.
Dacă îndeplinim condiţiile de mai sus, vom putea obţine echivalentul energetic al 3-5 milioane de barili de petroli pe zi din surse alternative.
Asta este o cantitate uriaşă de petrol – reprezentând consumul întregii lumi în anii 1950, dar nu e nici pe departe suficientă pentru a menţine actuala economie globală mamut în funcţiune. Lumea are nevoie actualmente de peste 30 de miliarde de barili de petrol pe an pentru a-şi putea susţine creşterea economică. Această cerinţă va fi din ce în ce mai mare, pe măsură ce populaţia creşte, iar ţări cum ar fi China şi India se industrializează într-un ritm alert.
Deci chiar dacă scenariul optimist prezentat mai sus se va realiza, tot va trebui să facem faţă la o scădere de 70-90% a energiei. O asemenea scădere va fi extrem de dureroasă, dar nu va reprezenta “sfârşitul lumii”. (cel puţin dacă vom schimba din temelii sistemul monetar internaţional, care funcţionează exclusiv pe o creştere constantă a consumului de energie. Dacă o diferenţă între cerere şi ofertă de 5% e suficientă să urce preţurile cu 400%, ce se va întâmpla cu o diferenţă de 70-90% ?)
Pentru a face lucrurile şi mai rele, chiar dacă obstacolele de mai sus ar fi depăşite, vom face încă faţă cu problema “timpului de dublare a economiei”. Dacă economia creşte cu 3.5% pe an, ea se va dubla la fiecare 20 de ani. Această creştere trebuie alimentată de o dublare a consumului de energie. În consecinţă, datoria în energie va fi mult mai mare până când vom reuşi să face schimbări majore spre energiile alternative.
“Cum rămâne cu noile tehnologii uimitoare, cum ar fi depolimerizarea termic, panouri solare spaţiale etc. şi alte “miracole tehnologice”?”
[6] Depolimerizarea termală [N.AM: obţinerea petrolului din deşeuri] este o soluţie cam intrigantă pentru problema noastră, dar cum cele mai multe materii plime (cum ar fi cauciucurile şi obiectele din plastic) necesită cantităţi importante de petrol pentru a le fabrica, ea este mai mult un fel de “reciclare high-tech” a petrolului decât o soluţia la o criză permanentă a petrolului.
Deşi analogia următoare este cam scârboasă, ea va arăta clar de ce depolimerizarea termică nu e de mare folos în atenuarea colapsului care se prefigurează:
A aştepta ca depolimerizarea termală să ne ajute să rezolvăm pe termen lung problemele energiei, este la fel de lipsit de sens cum ar fi să ne aşteptăm ca prin consumarea propriilor fecale să rezolvăm o foamete de lungă durată. În ambele cazuri, e vorba doar de o mică reciclare a energiei consumate anterior.
Pe o notă mai puţin grotescă, tehnologia depolimerizării termale suferă de câteva deficienţe fundamentale pe care cei care cred într-un miracol tehnologic uită să le evoce.
În primul rând, este vorba de problema costului de producţie. Conform unui articol recent din “Fortune Magazine” din ianuarie 2005, procesul de a obţine un baril de petrol prin depolimerizare termică, [7] costă $80. Pentru a vedea lucrurile în perspectivă, gândiţi-vă la faptul că petrolul scos din Arabia Saudită are un cost de producţie mai mic de $2.50 pe baril, în timp ce petrolul scos din Irak are un cost încă şi mai redus, de [8] circa $1.00 pe baril.
Asta înseamnă că petrolul obţinut din depolimerizarea termală ar trebui să se vândă cu $1,600-$4,000 pe baril pentru a aduce o amortizare a investiţiei comparabilă cu cea a petrolului produs în Arabia Saudită şi Irak. La preţuri ale petrolului de $1,600-$4,000 pe baril, benzina va costa circa $25-$55 litrul.
Dacă tehnologia depolimerizări ar fi miracolul la care mulţi oameni visează, compania care foloseşte acest sistem nu ar avea nevoie de un [9] grant guvernamental din partea Departamenului Energiei pentru a supravieţui. Ca să nu mai vorbim de un alt aspect neplăcut, care a fost subiectul unui [10] articol apărut în aprilie 2005 în ziarul “Kansas City Star”, intitulat “Fabrica inovatoare de producere a petrolului din deşeuri, mănâncă bani şi miroase a găinaţ.”
Pe lângă preţurile de cost extrem de ridicate, şi mirosuri insuportabile emanate, o scurtă privire la istoria depolimerizării termice ne arată de ce acest procedeu nu va produce niciodată decât o infimă cantitate de petrol. Descoperită în anii 1980, această tehnologie a fost [11] introdusă în circuitul comercial în anul 1996 . În 2005, după aproape zece ani, există o singură unitate care foloseşte aces procedeu pentru a produce mai puţin de [12] 500 de barili de petrol pe zi, în ciuda preţurilor deja ridicate la petrol. Dar chiar dacă producţia de petrol prin depolimerizare termică ar creşte de 1000 de ori, iar costurile ar fi reduse de 10 ori, ea ar produce doar 500000 de barili de petrol pe zi. Chiar dacă asta ar îmbogăţi compania producătoare, nu ar reprezenta o mare diferenţă pentru lume, deoarece în 2020 cererea mondială de petrol este prevăzută la valoarea de 120.000.000 de barili pe zi.
Dacă depolimerizarea termică vi se părea că sună prea frumos ca să fie adevărat când aţi auzit prima dată de ea, [13]acum cunoaşteţi motivele. Din nou, la fel ca alte alternative, nu trebuie să le descurajăm ci să continuăm cercetările şi investiţia în tehnologie. Totuşi, trebuie să fim realişti faţă de ce poate să facă tehnologia şi ce nu poate. Dacă sunteţi o firmă agricolă mare sau o companie energetică, v-ar putea interesa depolimerizarea termică. Pe de altă parte, dacă sunteţi o persoană care încearcă să-şi de-a seama cum va putea cumpăra mâncare, apă, sau cum va locui într-o lume în care petrolul ieftin e o amintire, puteţi să ignoraţi depolimerizarea termică. Aceasta nu va avea nici o contribuţie la standardul dumneavoastră de viaţă.
Pe cât de dezamăgitoare este depolimerizarea termică pentru cei care cred într-o salvare miraculoasă, cel puţin ea produce o cantitate mică de energie pentru consum. Acelaşi lucru nu poate fi spus însă despre panourile spaţiale solare, care [14] potrivit NASA, suferă de dificultăţi tehnice şi conceptuale majore şi nu vor vedea lumina zilei pentru încă multe decenii de acum în colo.
Şi chiar acest obstacole majore ar fi rezolvate în 5 ani în loc de 50, rămâne problema esenţia de a restructura întreaga civilizaţie industrială – incluzând agricultura, comunicaţiile, transporturile, apărarea, sistemul sanitar, industria, guvernele, finanţele mondiale etc. pentru a putea folosi energie electrică provenită de la panourile spaţiale solare. Bineînţeles, înainte de a începe această tranziţie, ar trebui să găsim energie, minereurile, voinţa politică, capitalul financiar etc. pentru a pune pe picioare un asemenea proiect. De asemenea, va trebui să împiedicăm China, şi armata ei de milioane de oameni, să ne fure aceste resurse necesare.
Deşi există dezvoltări promiţătoare în nanotehnologie (cu aplicaţii directe în domeniul panourilor solare), chiar şi Dr. Richard Smalley, un om de ştiinţă care lucrează în domeniu, [15] admite faptul că e nevoie de o serie de “miracole” pentru a preveni un colaps total al civilizaţiei industriale. În ferbuarie 2005, în “Discover Magazine”, Dr. Smalley a dat următoarea [16]prognoză:
Va fi inflaţie devreme ce miliarde de oameni se luptă pentru resurse insuficiente. Va fi foamete. Vor fi războaie şi terorism.
Dr. Richard Smalley afirmă că va fi nevoie de o “conducere prezidenţială” care să inspire dezvoltarea unor noi tehnologii care ar putea micşora criza. Altfel spus, şansele ca tehnologia să vă salveze de colapsul economic ce se prefigurează sunt aceleaşi cu şansele ca o fecioară să nască iarăşi un prunc.
Pentru o persoană din lumea “avansată” a aştepta ca soluţiile tehnologice să o scape de consecinţele “apogeului petrolului” este la fel ca pentru o persoană din Africa să aştepe ca medicina actuală să-i scape comunitate de efectele virusului HIV. Tratamentele medicale care întârzie SIDA sunt la dispoziţia celor bogaţi, cum ar fi Magic Johnson, nu pentru omul mediu din Africa.
În mod similar, multe din recentele tehnologii în producţia energiei şi a eficienţei energetice sunt disponibile numai [17]oamenilor extraordinar de bogaţi sau [18] agenţiilor guvernamentale de genul Departamentului Apărării dar în nici un caz americanului mediu. Adaptarea la situaţie în funcţie de bogăţie nu înseamnă supravieţuirea celor mulţi.
“Cum rămâne cu maşinile cu un consum eficient?”
Hibrizii sau aşa zisele “hipermaşini” nu reprezintă nici ele răspunsul, deoarece construcţia unei astfel de maşini [19]consumă circa 27-54 barili de petrol. În consecinţă, un progam de criză pentru a înlocui toate cele 700 de milioane de maşini cu ardere internă care sunt acum pe şosea cu maşini cu un consum eficient sau care pot folosi combustibili alternativi ar consuma circa 18-36 miliarde de barili de petrol, adică o cantitate de petrol pe care întreaga omenire o consumă în 7-14 luni. În consecinţă. un astfel de program (chiar dacă e bine intenţionat) va apropia momentul colapsului în loc să-l îndepărteze.
Pe o notă similară, construcţia unei maşini [20] consumă circa 350000 de litri de apă proaspătă, în timp ce lumea este în mijlocul unei crize severe a apei care poate devini din ce în ce mai gravă in anii care vor urma. Oamenii de ştiinţă ne avertizează despre posibilitatea unor [21] războaie pentru controlul resurselor de apă potabilă.
În consecinţă, singurul mod în care am putea înlocui actualul parc de maşini cu consum ridicat de benzină cu maşini hibride cu un consum eficient este acela de a controla rezervele mondiale de petrol şi de apă potabilă şi de a lua acele resurse miliardelor de oameni care depind de ele.
Chiar dacă ar exista voinţa pentru un asemenea efort, problema tot nu ar fi rezolvată din cauza fenomenului cunoscut sub numele de [22] “Paradoxul lui Jevon,” conform căruia, creşterea eficienţei energetice este compensată de creşterea corespunzătoate a consumului de energie.
Economia SUA este un exemplu bun pentru “paradoxul lui Jevon”. Din 1970, am reuşit să reducem la jumătate cantitatea de petrol necesară pentru a genera un dolar în produsul intern brut. Dar, în acelaşi timp, am dublat nivelul nostru de consum al petrolului. Prin urmare, în ciuda unei creşteri masive a eficienţei energetice în ultimii 30 de ani, suntem mai dependenţi de petrol decât am fost vreodată. Iar această tendinţă nu are şanse să se schimbe într-o economie de piaţă.
“Cum rămâne cu eforturile pe scară largă de a conserva energia sau de a deveni mai eficienţi?”
Uimitor poate, asemenea eforturi vor face situaţia noastră şi mai gravă. Asta probabil pare ciudat, dacă nu înţelegi cum funcţionează sistemul bancar şi monetar. Pentru a explica mai bine lucrurile, să ne întoarcem la “Paradoxul lui Jevon,” cu un exemplu:
Să presupunem că sunteţi proprietarul unui magazin de calculatoare şi factura lunară la energie este în decembrie 2004 de 1000 de dolari. Fiind în cunoştinţă de cauză privind criza energetică din viitor vă decideţi să vă aduceţi contribuţia la conservarea energiei pe cât e posibil. Vă instalaţi un sistem de iluminat mai eficient, vă instalaţi un sistem de izolare termică şi cereţi angajaţilor să poarte pulovere pentru a folosi cât mai puţin centrala termică a magazinului. După implementarea acestor măsuri, veţi reuşi să reduceţi factura lunară de energie cu 50% – la 500 dolari pe lună. În timp ce meritaţi admiraţie pentru efortul dumneavoastră şi în timp ce afacerea va deveni mai profitabilă ca urmare a reducerii cheltuielilor, pe plan mai larg nu veţi reuşi să reduceţi consumul de energie. De fapt, va rezulta exact contrariul!
Probabil că vă puneţi întrebarea: “Cum aş putea să fi crescut consumul total de energie, când eu mi-am redus consumul cu 500 de dolari pe lună? Nu pre are sens ce îmi spuneţi.”. Chiar aşa? Gândiţi-vă ce faceţi cu cei 500 de dolari în plus pe care îi câştigaţi. Dacă sunteţi ca toată lumea, veţi face unul dintre următoarele lucruri:
1. Veţi reinvesti cei 500 de dolari în propria afacere. De exemplu, aţi putea cheltui cu 500 de dolari în plus pentru publicitate. Asta v-ar aduce mai mulţi clienţi, şi prin urmare veţi vinde mai multe calculatoare. Însă, după cum am menţionat anterior, [23] un calculator personal consumă de 10 ori greutatea lui în combustibili fosili, pentru a fi produs . Astfel că, efortul dumneavoastră personal de reducere a consumului de energie va avea ca efect un consum de energie mai mare la nivel global!
2. Pur şi simplu veţi pune cei 500 de dolari în contul dumneavoastră bancar. Devreme ce nu folosiţi acei bani pentru a cumpăra sau vinde ceva, ei nu pot fi utilizaţi pentru creşterea consumului de energie, nu?
Absolut greşit! Fiecare dolar depus într-o bancă va [24] permite băncii să facă un împrumut de 6-12 dolari. Aceste împrumuturi sunt folosite de clienţii băncii pentru a-şi începe propriiele afaceri sau pentru a cumpăra în rate produse, de genul autovehicule sau calculatoare. Prin urmare, depozitul dumneavoastră de 500 de dolari va permite băncii să facă împrumuturi de 3000-6000 de dolari – bani care vor fi folosiţi în cea mai mare parte pentru a cumpăra, construi sau transporta lucruri cu ajutorul energie furnizate de combustibilii fosili.
În mod obişnuit, paradoxul lui Jevon este unul dintre aspectele situaţiei noastre pe care mulţi oameni nu reuşesc să-l înţeleagă. Poate că un exemplu în plus îi va ajuta: Imaginaţi-vă că economia noastră este de fapt o maşină gigantică alimentată de petrol, care transformă minereurile în bunuri de consum, ce ulterior vor ajunge gunoaie.
Intrări de petrol şi minereuri -> ECONOMIA GLOBALĂ -> Ieşiri de gunoaie
Dacă înlăturaţi ineficienţele interne ale maşinii, cantitatea în plus de energie va fi reinvestită pentru un consum şi mai mare de petrol. Maşina va consuma deci mai mult petrol şi va elimina deşeuri cu o viteză mai mare.
Singurul mod prin care maşina ar putea consuma mai puţin petrol este acela ca cei care o dirijează să apese butonul pe care scrie “încetinire”. Totuşi, cum toţi suntem dependenţi de această maşină pentru slujbe, mîncare, servicii sanitare accesibile, subvenţii pentru forme alternative de energie etc. nimeni nu va face lobby la cei care conduc maşina ca să apese butonul de “încetinire”, decât când va fi prea târziu.
Eventual (mai devreme decât mai târziu) alimentarea cu petrol va fi oprită iar producţia maşinii va mai continua sporadic înainte de a se opri. În acel moment, toţi care sunt dependenţi de maşină (adică toată omenirea) va trebui să lupte pentru fiecare bucăţică pe care o mai poate produce.
Să fim clari: economisirea energiei vă va ajuta ca indivizi. Dacă, de exemplu, economisiţi $100/lună din facturile pentru energie (NT: exemplu se referă la SUA!), veţi putea folosi aceşti bani pentru a achiziţiona resursele care vă vor fi de folos în perioada următoare când producţia de petrol va scădea. Dar cum cei 100 de dolari economisiţi au ca rezultat o creştere netă în consumul societăţii privită ca un întreg, ea va cauza o apropiere şi mai mare de momentrul crizei…
“Ce se va întâmpla cu economia?”
Chiar dacă vă puteţi permite să folosiţi ultimele tehnologii în energia alternativă, asta nu vă va ajuta foarte mult deoarece majoritatea populaţiei nu şi le permite. Aveţi panouri solare pe acoperişul vilei şi o maşină hibrid nou nouţă în garaj? E minunat, dar cum majoritatea oamenilor nu-şi pot permite aceste lucruri, iar baza industriei globale nu s-a schimbat pentru a le utiliza la scară largă, economia tot se va prăbuşi.
Economia SUA în particular este extrem de vulnerabilă la viitoarele penurii de petrol. Fiind cea mai îndatorată naţiune din lume, SUA este complet dependentă de o creştere economică importantă numai pentru a putea să-şi plătească dobânzile. Asta e adevărat atât pentru cetăţeni ca persoane fizice, dar şi pentru corporaţii şi pentru guvern. Un declin al aprovizionării cu energia provenită din petrol înseamnă că economia nu mai poate creşte, adică oamenii, corporaţii şi chiar guvernul nu-şi vor mai putea plăti datoriile – iar anarhia economică va veni curând!
În plus, spre deosebire de ţările europene, SUA şi-au construit întreaga infrastructură şi mod de viaţă plecând de la premiza că petrolul [25] va fi întotdeauna ieftin şi abundent. Cum asta deja nu mai e cazul, economia SUA are probleme mult mai mari decât economiile altor ţări cum ar fi Marea Britanie, Germania, Spania şi Franţa.
Deci chiar şi în cel mai bun caz, ne aşteptăm la [26] o prăbuşire a sistemului financiar internaţional şi la un colaps al valorii dolarului atât de sever încât Marea Criză va părea ceva de genul “bunele vremuri de odinioară”. Şi asta dacă vom reuşi să evităm “[27] Apocalipsa economică” prezisă recent de economistul şef al uriaşei bănci de investiţii “Morgan Stanley”.
Sfârşitul petrolului ieftin va însemna de asemenea şi eliminarea programelor sociale cum ar fi “Social Security” şi “Medicare” . Pensiile de asemenea vor deveni [28] de domeniul trecutului.
Pe frontul internaţional, ca urmare a şocurilor pretrolului, capitalul care controlează dislocările de capacităţi de producţie va împinge lumea într-o serie de războaie pentru resurse şi [29] “războaie ale cursului dolarului” dincolo de orice ne-am putea imagina. Destabilizarea internaţională şi devalorizarea dolarului vor exacerba colapsul economic în SUA împiedicând posibilităţile noastre tehnice şi financiare de a extrage petrolul rămas în pământ şi de a-l aduce pe piaţă.
În timp ce economia SUA începe să se dezintegreze rapid, tulburările civile vor împărţi naţiunea americană în diverse tabere care vor căuta vinovaţi pentru situaţia economică sau ţapi ispăşitori. Liberalii vor da vina pe Bush, pe marile companii petroliere şi pe neoconservatorii, în timp ce conservatorii vor da vina pe Bin-Laden şi pe extrema stângă. Ambele grupuri vor da crezare gropurilor politice reacţionare sau oricărui demagog care le pormite revenirea la zilele bune prin eliminarea unui grup (autohton sau străin) pe care îl consideră vinovat de situaţia economică şi politică.
“De unde ştim că nu va fi o criză asemănătoare cu cele din anii 1970?”
Crizele petrolului din anii 1970 au fost create de evenimente politice. În 1973, OPEC şi-a scăzut producţia ca represalii pentru ajutorul acordat de SUA, Israelului. În 1979, Iranul şi-a oprit vânzările pentru SUA în speranţa de a lovi “marele Satan”. În ambele cazuri, SUA au reuşit să importe petrol din alte părţi, cum ar fi Venezuela, rezolvând astfel crizele.
Însă, odată ce producţia globală îşi atinge maximul, nu vom mai avea de la cine să luăm petrol. Criza va deveni din ce în ce mai adâncă, de la an la an. Evidenţele unui iminent [31] apogeu în producţia globală de petrol sunt astăzi copleşitoare:
1. 99% din producţia mondială de petrol provine de la 44 ţări producătoare. Cel puţin 24 dintre acestea şi-au depăşit apogeul şi acum sunt în faza de declin terminal.
2. Întrega lume – cu excepţia Orientului Mijlociu – şi-a atins vârful producţiei de petrol în 1997. SUA au făcut-o în 1970, Rusia în 1987, Marea Britanie în 1999 (NT: România în 1976). Chiar şi Arabia Saudită – faimoasul “producător pentru zile negre” [32] ar putea fi pe marginea prăpastiei iar producţia ei [33] ar putea colapsa în curând.
Într-un recent raport intitulat [34] “Energy Prospects After the Petroleum Age” al respectatei Deuthsche Bank, se vorbeşte despre apogeul petrolului astfel:
Sfârşitul epocii combustibililor fosili nu este un scenariu apocaliptic al pesimiştilor care profeţesc sfârşitul lumii, dar va fi o perioadă de lipsuri în următorii anii şi decenii care trebuie luată în serios.
Publicaţia “Australian Financial Review” prezintă lucrurile asemănător cu Deutsche Bank într-un articol din ianuarie 2005 intitulat, [35] “Staring Down the Barrel of a Crisis”:
Producţia mondială de petrol este aproape de a-şi atinge apogeul, pentru totdeauna. Profeţii apocaliptice au apărut adeseori în mijlocul emisferei nordice. Ceea ce e neobişnuit acum este că acest scenariu apocaliptic a câştigat o credibilitate serioasă din partea unor analişti şi comentatori respectabili.
Pe o notă similară, după cum am menţionat anterior, şeful economist de la Morgan Stanley a prezis recent că există [36]o şansă de 90% de a ne confrunta cu o “Apocalipsă economică” [37] afirmând în acelaşi timp , “Mi-e teamă că sistemul financiar modern este pe marginea prăpastiei.”
Când şeful economist al uneia dintre cele mai mari bănci din lume face asemenea afirmaţii, nu e surprinzător când cineva ca Matt Simmon, un bancher respectabil şi consultant al preşedintelui Bush, spune că [38] “singura soluţie este să ne rugăm.”
În aprilie 2005, banca de investiţii Goldman Sachs a prezentat [39] un raport care prevede o creştere rapidă a preţurilor petrolului spre 105 dolari pe baril. În acelaşi timp, un [40] raport al băncii franceze de investiţii Ixis-CIB , avertizează că preţul “ţiţeiului brut ar putea atinge valoarea de 380 de dolari pe baril până în 2015.”
Fără a menţiona “apogeul petrolului” Warren Buffet, [41] avertizează un iminent haos financiar. În mod similar, “Forbes Magazine” a publicat un articol în care explică faptul că “lumea este pe marginea unei ruine financiare.”
Dacă dăm crezare acestor semnale de alarmă atât de puternice, e oare înţelept să credem că iminenta criză va fi asemănătoare cu cele din anii 1970?
“S-au pregătit guvernele lumii să facă faţă crizei?
Fără îndoială. Guvernul SUA [42] este conştient de “apogeul petrolului” încă din 1977 şi şi-a plănuit acţiunile pentru această criză de peste 30 de ani.
În aceste trei decenii, analize serioase au produs un plan cuprinzător, sofisticat, cu multe faţete, în care forţa militară va fi utilizată pentru a proteja şi controla resursele globale de energie. Acest plan poate fi descris în mod simplist, dar nu şi incorect de propoziţia: [43] “Fă război pentru a lua petrol.”
Această strategie a fost făcută publică în aprilie 2001, când un raport autorizat de Dick Cheney a fost remis către mass-media. În conformitate cu [44] acest raport, intitulat Politica strategică în domeniul energiei: provocări pentru secolul 21, SUA este în faţa celei mai mari crize energetice din istoria sa, iar această criză necesită “reaşezări ale rolului energiei în domeniul politicii externe americane”.
Acesta este modul diplomatic de a spune că [45] vom duce războaie ale petrolului pentru o lungă perioadă de timp.James Woolsey, fost director al CIA, practic [46] admite acest fapt la o conferinţă recentă privind energiile alternative:
Mi-e teamă că vom duce acest război pentru decenii (aşa zis-ul “război împotriva terorii”), nu pentru ani. . . În final, îl vom câştiga… O componentă majoră a acestui război este petrolul.
Afirmaţii recente ale lui Henry Kissinger sunt în acelaşi ton cu cele ale lui Woolsey. În iunie 2005 un articol din “Financial Times” si ntitulat, [47] “Kissinger Warns of Energy Conflict,” consemnează următoarea declaraţie a lui Kissinger:
Cantitatea de energie e finită, iar până azi a reuşit să facă faţă cererii, dar competiţia pentru accesul la energie poate devine o chestiune de viaţă şi de moarte pentru multe ţări.
Kissinger face distincţie între conflictele pentru energie şi cele anterioare cum ar fi Războiul rece.
Când armele nucleare sunt răspândite în 30 sau 40 de ţări şi când fiecare conducere îşi face propriul calcul, poate cu mai puţină experienţă sau cu alte sisteme de valori, suntem într-o permanentă catastrofă mondială. [N. AM.: să ne gândim la modificarea paradigmei militare a SUA care prevede acum posibilitatea de a folosi armele nucleare pentru “atacuri preventive”.]
Războiul din Irak, care [48] a fost plănuit timp de 23 de ani , este doar începutul unui război global care “nu se va încheia în timpul vieţii noastre”. Motivele pentru care conducătorii noştri ne spun că “[49] războiul împotriva terorii va dura 50 de ani” iar angamentul militar în Orientul Mijlociu este “pentru mai multe generaţii” sunt următoarele:
1. Toate ţările acuzate că adăpostesc terorişti, cum ar fi – Irak, Iran , Siria, Africa de vest , Arabia Saudită – se “întâmplă” să aibă cele mai mari rezerve de petrol din lume.
2. Însă în 40-50 de ani, chiar şi aceste ţări îşi vor vedea rezervele aproape terminate. În acel moment, “războiul împotriva terorii” va lua sfârşit.
În timp ce ţările Orientului Mijlociu se află drept ţinte ale “războiului împotriva terorii”, China, Rusia şi unele ţări din America Latină sunt luate drept ţinte într-un recent declarat [50] “război împotriva tiraniei.” [N. AM.: Vezi declaraţiile recente ale preşedintelui Băsescu – aliat minor al SUA – faţă de “lipsa democraţiei” în Rusia]
În timp ce “războiul împotriva terorii este de fapt un război pentru a controla rezervele mondiale de petrol, nou declaratul “război împotriva tiraniei” este de fapt un război [51] pentru controlul distribuţiei mondiale de petrol şi a punctelor critice în transport.
China şi Rusia sunt conştiente de aceste ameninţări şi [52] se pregătesc pentru a se apăra. China [53] a strâns legăturilecu Venezuela – o ţară bogată în petrol [54] angajându-se în acelaşi timp într-un război nedeclarat al petrolului cu rivala sa Japonia, aliată a SUA.
Acest tip de confruntări militare pe scară largă vor necesita o [55] creştere masivă a numărului de militari. Probabil că nu e o coincidenţă faptul că directorul Serviciului de Recrutare al Armatei a remis de curând o prezentare Congresului în care recomandă ca [56] recrutarea să fie extinsă la persoanele de ambele sexe, între 18 şi 35 de ani.
Această strategie – oricât de dezagreabilă ar fi – e caracterizată de o logică machiavelică. Ţinând cont de deficienţele de ordin fizic ale energiilor alternative la petrol, de complexitatea uriaşă a trecerii la o economie bazată pe aceste alternative, şi de şocurile economice şi efectele sociale ale unui declin energetic, nu e greu de înţeles de ce conducătorii noştri văd forţa drept singurul mod viabil de a trata criza ce se prefigurează.
Bineînţeles, SUA nu sunt singura ţară care are nevoie de petrol ieftin. Nici pe departe! Franţa, Germania, Rusia şi China de exemplu, au şi ele la fel de multă nevoie. Şi chiar dacă aceste ţări nu sunt capabile sau nu doresc să se confrunte direct cu SUA pe câmpul de luptă, ele au mai mult decât dorinţa de [57] a ataca financiar SUA. SUA poate că au cele mai mortale bombe cu fragmentaţie, dar UE are [58] cea mai puternică monedă de schimb, pe care intenţionează să o folosească drept armă economică strategică pentru a contrabalansa puterea militară a SUA. Asta e ceea ce se numeşte “conflictul petrodolarului” [N. AM: Una dintre cauzele importante pentru atacare Irakului a fost decizia acestuia de a folosi euro, din 2000, ca monedă de schimb în tranzacţiile cu petrol – ceea ce a dus la o schimbarea raportului de schimb dintre dolar şi euro. Iranul şi Venezuela doresc să facă acelaşi lucru în 2006 – să fie acesta un casus belli convingător?]
“Există motive pentru a rămâne optimişti?”
Depinde ce înţelegeţi prin asta. Dacă vă aşteptaţi ca vreo tehnologie miraculoasă sau un program guvernamental să menţină lucrurile aşa cum sunt, răspunsul este nu. Pe de altă parte, dacă întrebarea pe care o puneţi este “Există un mod prin care pot avea o viaţă fericită, în ciuda problemelor care vor apare?” răspunsul este da, dar va necesita multă muncă, multe schimbări şi în mod sigur şi mult noroc!
“Ce aş putea face ca să mă pregătesc?”
Cinci lucruri:
1. Spune-le şi altora despre acest subiect. Pentru mulţi vizionarea [59] filmului documentar End of Suburbia: Oil Depletion and the Collapse of the American Dream (Sfârşitul Suburbiei. Epuizarea petrolului şi prăbuşirea “visului american”.) a reprezentat o introducere în problema “apogeului petrolului”. [N. AM.: Site-uri româneşti despre apogeul petrolului: http://peakoil.lx.ro, http://petrol.home.ro%5D
Pe site-ul [60] Global Public Media veţi găsi de asemenea multe materiale multimedia legate de această problemă. Interviuri audio cu autorul acestui articol puteţi găsi [61] aici.
2. Puneţi-vă finanţele în ordine (nu faceţi datorii şi plătiţi-le pe cele pe care le aveţi deja!). Site-ul lui Jim Puplava [62] Financial Sense prezintă informaţii accesibile despre legătura dintre petrol şi economie. Seria [63] Solari de Catherine Austin Fitts este după părerea mea cea mai bună sursă de informaţii financiare. Interviuri cu doamna Fitts pot fi accesate [61]aici.
3. Deveniţi auto-suficient cât mai repede cu putinţă. Accesaţi [65] news and updates pentru mai multe informaţii. Pentru a discuta pregătirile practice pentru o lume post-petrol, intraţi în grupul de discuţii Yahoo, [66] “Running on Empty 2.”
4. Dacă vă simţiţi puţin speriat sau şocat, vă rog să vă daţi seama că sentimente ca anxietate sau depresia etc. sunt normale atunci când citiţi despre acest subiect. Câteva exemple găsiţi în următoarele [67] scrisori trimise autorului. Grupuri de discuţii pe internet în care vă puteţi împărtăşii sentimentele cu privire la aceste lucruri sunt de exemplu [68]“Running on Empty 3″ , forumurile de pe [69] PeakOil.com etc. [N. AM.: Un forum românesc despre acest subiect: [70]http://peakoil.3xforum.ro ]
5. Dacă sunteţi credincios. rugaţi-vă!
—
Toate cele bune,
Matthew David Savinar, Esq.
Matthew David Savinar, Esq.
Publicat în iunie 2005
NOTE:
VIAŢA DUPA CRAHUL PETROLIER ( III )
Matt Savinar
PARTEA III
IV. Un punct de plecare dureros de scăzut:
În cele din urmă, cei mai mulţi oameni supraestimează cantitate de energie pe care o vom putea obţine din aceste surseîn următorii 5-25 de ani. Dacă exemplele de la punctul I nu v–au convins de imposibilitatea ca energia solară şi eoliană să înlocuiască mai mult decât o mică parte din energia dată de petrol şi de gaze naturale, gândiţi–vă atunci la următoarele fapte,uşor de verificat:
În 2003, [2] SUA au consumat 100.000.000 de miliarde de kilojouli. Dintre aceştia [3] 180.000 de miliarde provin din energia solară şi eoliană, adică mai puţin de 1/6 dintr–un procent. Pentru a ajunge la 2, 3 procente, ar trebui să mărim producţia de 20 de ori! Din păcate, şansa ca acest lucru să se întâmple în următorii 20 de ani, este egală cu şansa ca Michael Moore şi Dick Cheney să formeze o echipă şi să câştige o cursă de raliu. În ciuda nivelelor ridicate de creştere în aceste industrii coroborate cu o scădere practic miraculoasă a preţului energie (95% în ultimii 20 de ani) şi împreună cu creşterea interesului public pentru energiile alternative, procentul de energie electrică obţinută din centralele solare şi eoliene va creşte cu cu [4]doar 10% pe an.
De vreme ce plecăm de la nivel de 1/6 % de energie produs din aceste surse, o rată de creştere de 10% pe ani nu va ajuta cu nimic în criza ce se prefigurează. Dacă am menţine această rată, peste 25 de ani putem să spunem că vom fi norocoşi dacă energia solară şi eoliană va reprezenta [5] un procent din întreaga noastră sursă de energie.
Celelalte surse de energie alternativă – cum ar fi energia mareelor sau energia geotermală – sunt la rândul lor incapabile de a înlocui mai mult de o fracţiune minoră din necesarul de energie. La fel ca energia solară şi a vântului, ele au aceleaşi probleme: o densitate energetică redusă şi sunt inadecvate pe post de combustibili pentru transport. În plus, ele sunt limitate geografic – energia mareelor este viabilă din punct de vedere tehnic doar în regiunile de coastă. Pe de altă parte, doar o mână de ţări, cum ar fi Islanda, au acces la suficientă energie geotermală pentru a-şi reduce o parte semnificativă din consumul de petrol.
Fireşte, acestea nu sunt argumente pentru a nu investi în aceste surse alternative. Pur şi simplu trebuie să fim realişti asupra a ceea ce ele pot face şi a ceea ce nu. La nivelul locuinţelor individuale, sau al satelor, ele reprezintă cu siguranţă investiţii bune. Dar să speri că aceste surse de energie vor înlocui mai mult decât o mică parte din necesarul de energie al economiei globale industriale este cu totul nerealist.
Ca o observaţie, chiar dacă energia solară, eoliană şi alte alternative ecologice ar putea înlocui petrolul, nu vom scăpa din gheara marilor companii petroliere! Cel mai mare producător de panouri solare este compania British Petroleum, urmată îndeaproape de Shell. Similar, al doilea mare producător de turbine eoliene este General Electric, care a preluat afacerea de la compania petrolieră [6] Enron. Aceste exemple arată că prejudecată conform căreia “Marile companii petroliere sunt speriate de creşterea surselor de energie regenerabilă” este o prostie! Marile companii petroliere conduc piaţa energiilor regenerabile!
“Cum rămâne cu economia bazată pe hidrogen?”
Hidrogenul nu este nici el [7] răspunsul. În 2003, un motor care funcţiona cu hidrogen, costa aproape un milion de dolari. Spre deosebire de alte alternative, motoarele cu hidrogen [8] nu dau semne să se ieftinească. Dar chiar dacă ar fi mai ieftine cu 98%, costând doar 20000 de dolari, hidrogenul şi motoarele cu hidrogen nu vor pune în mişcare decât câteva maşini, din următoarele motive.
I. Penuria mondială de platină.
Un singur motor cu hidrogen are nevoie de aproximativ [9] 20-50 de grame de platină. Dacă aceste motoare ar fi produse în masă, am putea reduce necesarul la 10 grame pe motor. Lumea are circa 7,7 mii de tone de rezerve de platină cunoscute. În momentul de faţă, avem aproximativ 700 de milioane de motoare cu combustie internă. 10 grame de platină pentru fiecare motor x 700 milioane de motoare = 7 mii de tone de platină, adică practic fiecare gram de platină de pe Pământ.
Din păcate, după cum se arată într-un articol recent din “EV World” [10] motoarele cu hidrogen au o durată de viaţă de doar 200 de ore de funcţionare. Două sute de ore înseamnă 16000 de kilometri, la o viteză de 80 de kilometri pe oră. Asta înseamnă că toate cele 700 de milioane de motoare cu hidrogen (cu 10 grame de platină fiecare în parte) ar trebui înlocuite cel puţin o dată pe an.
Aşa că pentru a înlocui celor 700 de milioane de motoare care folosesc petrol (benzină, motorină) cu motoare cu hidrogen va însemna să extragem fiecare gram de platină din pământ şi să îl folosim exclusiv pentru construcţia acestor motoare. Asta este însă imposibil, deoarece platina este deja în cantităţi reduse, necesită foarte multă energie pentru extracţie, şi este crucială în numeroase procese industriale. Dar chiar dacă am putea extrage platina, economia bazată pe motoare cu hidrogen nu ar dura decât un an! Ce vom face când, după 6 luni de “economie bazată pe hidrogen” am atinge “apogeul platinei”? Poate că Michael Moore va face un film documentar despre legăturile dintre familia prezidenţială şi companiile străine de extracţie a platinei iar o mamă al cărui fiu a murit în ultimul “război al platinei” va duce o campanie naţională pentru retragerea trupelor din Africa de Sud (ţara care deţine [11] 80% din rezervele mondiale de platină ).
Dar să presupunem că am reuşi să găsim un înlocuitor pentru platină. Chiar şi aşa, posibilitatea ca hidrogenul să înlocuiască mai mult decât o mică parte din consumul nostru de petrol este oprită de câteva limitări severe. NASA, ale cărei nave spaţiale folosesc hidrogenul pe post de combustibil , îşi poate permite să facă acest lucru, dar există o diferenţă mare între a lansa nave în spaţiu şi a pune în mişcare o economie globală cu o creştere constantă în apetitul pentru energie.
II. Imposibilitatea de a păstra cantităţi masive de hidrogen la un preţ scăzut:
Hidrogenul este cel mai mic element atomic cunoscut. Asta face să fie practic imposibil să-l putem stoca masiv şi transporta de-a lungul unor distanţe uriaşe, la nişte costuri reduse cerute de reţelele noastre globale de transport. În februarie 2005, într-un articol intitulat [12] “Hydrogen Economy: Energy and Economic Blackhole”, Alice Friedemann scrie:
Hidrogenul este un Houdini al elementelor chimice. De îndată ce l-ai băgat într-un container, el va vrea să iasă afară şi cum este cel mai uşor dintre gaze va fi nevoie de mult efort pentru a-l împiedica să iasă. Containerele au nevoie de un mecanism complex de închizătoare, garnituri şi valve. Containerele de hidrogen lichid pentru vehicule vor pierde hidrogen 3-4% pe zi. [N. AM: inevitabilele pierderi de hidrogen în atmosferă ar duce la distrugerea stratului de ozon]
III. Costul masiv al infrastructurii:
O economie bazată pe hidrogen necesită o masivă restructurare a întregului sistem global de transport şi de aprovizionare. La un milion de dolari pe maşină, ar costa 350.000 de miliarde de dolari pentru a înlocui jumătate din numărul actual de automobile cu automobile care să folosească hidrogen. Ca să nu mai vorbim de câţi bani ar mai fi necesari pentru a înlocui fie şi parţial avioanele şi vapoarele.
Aceste numere nu devin mai frumoase nici dacă ne gândim exclusiv la modul în care putem produce hidrogenul. Conform unui articol apărut recent în revista Nature, intitulat [13] “Economia pe bază de hidrogen pare de neatins:”
Pentru a converti fiecare autovehicul din SUA la hidrogen, energia electrică necesară ar putea fi obţinută dacă am acoperi jumătate din suprafaţa Californiei cu centrale eoliene sau echivalent dacă am construi 1000 de noi centrale nucleare.
Din păcate, chiar dacă am reuşi să construim un număr ridicol de mare de centrale eoliene sau de centrale atomice, tot va trebui să construim maşini cu motoare pe bază de hidrogen, reţele de distribuţie a hidrogenului – toate acestea fiind mai scumpe decât ne-am putea imagina. De exemplu, construcţia unei reţele de distribuţie a hidrogenului, comparabilă cu reţeaua actuală de distribuţie a benzinei, ar costa [14] 200.000 de miliarde de dolari. Adică de 20 de ori produsul intern al SUA! Cum va putea fi obţinut un astfel de capital imens în mijlocul unei penurii energetice?
IV. Hidrogenul: factorul de “scufundare energetică”
Aşa cum am menţionat anterior, energia solară, eoliană sau nucleară pot fi folosite pentru a extrage hidrogenul din apă printr-un proces numit electroliză. Acest proces este simplu, dar din păcate consumă mai multă energie decât produce. Asta nu are nimic de-a face cu costul financiar, ci doar cu legile imuabile ale termodinamicii. Ca să o cităm pe Alice Friedemann:
Legile fizicii ne spun că o economie bazată pe hidrogen va fi întotdeauna într-o deficienţă energetică. Este nevoie de mai multă energie pentru a produce hidrogenul decât cea care o obţii folosindu-l ulterior. Chiar dacă rezolvăm probleme ca, evitarea reacţiei cu oxigenul, greutatea mare a maşinilor cu hidrogen, prevenirea pierderilor, transportarea hidrogenului la destinaţie etc. şi indiferent de câţi bani cheltuim: tot vom avea nevoie de mai multă energie pentru a produce, stoca şi transporta hidrogenul decât cea pe care o obţinem din el.
Chiar dacă aceste probleme sunt ignorate, tot ar trebui să ne confruntăm cu costurile uriaşe ale unei economii bazate pe hidrogen. Pe lânge cele 200.000 de miliarde de dolari necesari a construi conductele de alimentare cu hidrogen, va drebui să folosim de exemplu încă [15] 40.000 de miliarde de dolari pentru panourile solare care să ne dea energia necesară pentru a produce hidrogenul, sau o sumă ceva mai mică, dar comparabilă dacă am folosi turbine eoliene.
Dar chiar dacă aceste costuri ar fi reduse la jumătate, asta nu ar însemna o mică diferenţă în decurs de o generaţie, devreme ce economia noastră (a SUA) îşi dublează mărimea în 25-30 de ani. Cu alte cuvinte, până când vom face schimbări importante în direcţia unei economii bazate pe hidrogen, problemele se vor fi dublat!
Dacă “economia pe bază de hidrogen” este o asemenea şarlatanie, de ce auzim atât de multe despre ea? Răspunsul e simplu atunci când [16] “urmăreşti banii” şi te întrebi [17] “cui prodest?” (Indicaţie: GM, Shell, şi alţii la fel.)
“Cum rămâne cu energia nucleară?”
Energia nucleară are nevoie de uraniu, ceea ce o face problematică deoarece, aşa cum a explicat David Pethch în articolul său [18] “Peak Oil and You”, chiar şi în cele mai optimiste scenarii uraniul va ajunge în curând o resursă rară:
Figura 1 de mai jos (vezi [19] articolul original) ilustrează diferitele previziuni privind epuizarea uraniului, în funcţie de o rată de creştere anuală a consumului cu 3%, 5% sau 8%.
În momentul de faţă, producţia de uraniu prezintă o scădere accentuată. Iar pe măsură ce petrolul devine insuficient, uraniul va fi folosit din ce în ce mai mult ca resursă energetică. Toate cele trei scenarii prezentate au un curs similar până în 2013. Dar chiar şi în cea mai bună dintre situaţii, până în 2020 va fi o penurie serioasă de uraniu.
Să presupunem că vom descoperi noi resurse de uraniu care vor dubla cantitatea cunoscută. Asta nu va avea însă un efect prea mare, după cum se poate vedea din figura 2 de mai jos:
Criza este întârziată doar cu vreo 10 ani…
Lăsând la o parte problema aprovizionării cu uraniu, energia nucleară (la fel ca şi cea solară sau eoliană) nu este o energie pe care să o putem folosi pe post de combustibil de transport [N. AM.: exceptând submarinele nucleare!]. Pentru a folosi energia nucleară în acest scop, ar trebui să trecem la o economie pe bază de hidrogen – alternativă despre care am arătat deja că nu e fezabilă.
Chiar dacă şi aceste probleme sunt presupuse îndepărtate, o trecere la scară mare către puterea nucleară nu este posibilă din cauza costurilor imense (şi a timpului necesar) pentru a construi o centrală nucleară. Şi ar fi nevoie de circa [20]10.000 dintre cele mai mari centrale atomice pentru a produce energia pe care ne-o dau combustibilii fosili. La un cost de 3-5 miliarde de dolari – care nici măcar nu include costul dezafectării reactoarelor nucleare învechite şi cel al stocării deşeurilor nucleare – suma care o obţinem este cu totul descurajantă.
Şi că tot veni vorba despre deşeurile nucleare, să remarcăm faptul că [21] nu există nici o soluţie sigură pentru această problemă. Acesta este în mod special cazul unor ţări ca Rusia sau China care e greu de crezut că vor adopta măsuri de cea mai sporită siguranţă, mai ales dacă economiile lor sunt într-o criză de energie. Ar putea de asemenea fi şi cazul SUA, deoarece, aşa cum James Kunstler a observat în cartea lui recent apărută, [22] The Long Emergency:
. . . reactoarele ar putea ajunge dincolo de mijloacele de control ale societăţii, o societate cu o autoritate centrală mai slabă, cu o mai puţină forţă poliţienească şi cu resurse financiare mai reduse… În absenţa petrolului ieftin, putem presupune că siguranţa exploatării energiei nucleare va trece pe planul doi.
Presupunând că găsim soluţii pentru toate problemele privind costul şi siguranţa energiei nucleare, rămâne cea mai supărătoare întrebare dintre toate: De unde vom face rost de cantităţile imense de petrol necesare pentru a construi sute, dacă nu mii, de astfel de reactoare nucleare mai ales că trebuie cel puţin 10 ani pentru a da un astfel de reactor în funcţiune şi nu vom fi motivaţi să le construim decât în momentul când petrolul va ajunge într-o penurie permanentă?
Să nu uităm că odată ce am construit aceste reactoare, rămânem cu sarcina extrem de costisitoare de a restructura o parte importantă din cele de mai jos pentru a funcţiona cu electricitate derivată din energia nucleară:
1. 700 de milioane de autovehicule care consumă benzină şi motorină.
2. Milioane de avioane care consumă benzină.
3. Milioane de vapoare care consumă motorină.
2. Milioane de avioane care consumă benzină.
3. Milioane de vapoare care consumă motorină.
Ar mai fi totuşi o soluţie, dar ea ţine încă de un viitor nesigur. Oamenii de ştiinţă au făcut unele
progrese în domeniul [23] fuziunii nucleare, dar drumul de la succesul de laborator la aplicarea pe scară industrială este extrem de lung, şi chiar în cele mai favorabile circumstanţe, ar lua zeci de ani să fie străbătut. [N. AM.: Ar fi necesar un nou “program Manhattan”, mult mai extins?]
progrese în domeniul [23] fuziunii nucleare, dar drumul de la succesul de laborator la aplicarea pe scară industrială este extrem de lung, şi chiar în cele mai favorabile circumstanţe, ar lua zeci de ani să fie străbătut. [N. AM.: Ar fi necesar un nou “program Manhattan”, mult mai extins?]
Din nou, ca şi celelalte alternative la petrol, toate formele de energie nucleară sunt bune. Dar dacă sperăm că ele ne vor salva de consecinţele “apogeului petrolului” ne înşelăm cu bună ştiinţă!
“Cum rămâne cu biocombustibilii ca etanolul şi biodiesel-ul?”
Biocombustibilii cum ar fi biodiesel-ul, etanolul (alcoole etilic), metanolul etc. sunt buni, dar numai în cantităţi mici. Biocombustibilii sunt obţinuţi din plante care sunt crescute cu cantităţi masive de petrol (sub formă de pesticite, fertilizatori, combustibili utilizaţi de maşinile agricole etc.) şi au o rată extrem de scăzută, de întoarcere a energiei investige – uneori chiar negativă! De exemplu, producţia de etanol [24] necesită şase unităţi de energie pentru a produce una singură! Asta înseamnă că se consumă mai multă energie pentru a produce alcool decât se va obţine ulterior din arderea alcoolului, ceea ce va mări deficitul energetic.
În plus, mai există problema terenulul pe care să creştem plantele din care vom produce biocombustibilul, mai ales că suntem într-o [25] criză a terenului arabil necesar producţiei de alimente. Şi această problemă este foarte importană, devreme ce terenul necesar pentru a produce fie şi o cantitate modestă de biocombustibil este tulburător de întins! Într-un articol publicat în iulie 2004, intitulat [26] “Old Policies Make Shift From Foreign Oil Tough“: jurnalistul Lee Dye remarcă:
… a folosi porumbul ca sursă de energie a viitorului, va duce la distrugerea producţiei autohtone (i.e. din SUA) de alimente. Este nevoie de aproape 4 hectare pentru a creşte suficient porumb ca să alimentezi un automobil ca să meargă 15000 de kilometri – adică un an. Asta este suprafaţa de teren din care se produce mâncarea pentru 7 persoane, pentru aceiaşi perioadă de timp. Iar dacă am vrea să alimentăm toate automobilele noastre cu alcool etilic, ar trebui să acoperim 97% din suprafaţa ţării cu porumb.
Biodiesel-ul (care e produs din rapiţă) este considerabil mai bune decât etanolul, dar cu o rată de întoarcere a energiei de 3 la 1, totuşi nu se poate compara cu petrolul (care are rata de 30 la 1).
În timp ce o tentativă de a trece la biocombustibili va fi profitabilă pentru firmele gigante din agricultură cum ar fi Archer Daniels Midland, ConAgra si Monsanto (ca să nu le enumerăm decât pe cele care au contribuţii importante la campaniile electorale din SUA) ea nu va rezolva problema crizei energetice pentru consumatorii individuali.
Realitatea înspăimântătoare e aceea că dacă vrem să înlocuim, fie şi o mică parte din necesarul de petrol, cu biocombustibili, va trebui să transformăm Africa într-o imensă fermă de biocombustibil! Evident, mulţi africani – care deja suferă de foame – nu vor fi tocmai fericiţi să le luăm pământul pe care ei îl folosesc să-şi crească mâncarea, ca să ne creştem noi biocombustibilii! După cum remarcă George Monbiot, un astfel de comportament ar însemna [27] un dezastru umanitar fără precedent. De asemenea, orice încercare de a transforma Africa într-o fermă de biocombustibil, va duce cu siguranţă la o insurgenţă armată continentală – faţă de care dezastrul nostru din Irak ar părea o joacă de copii…
Presupunând că transformarea Africii într-o fermă de rapiţă este posibilă din toate punctele de vedere: economic, tehnic şi militar, şi lăsând la o parte problemele umanitre, ceea ce vom face va fi să înlocuim “dependenţa de petrol străin” cu “dependenţa de biodiesel străin”.
Unii cercetători caută alternative pentru soia pentru a produce biodiesel. O astfel de alternativă ar fi producerea [28]biodiesel-ului din alge. Ca orice alt proiect care promite să “înlocuiască toţi combustibilii fosili” nici acesta nu a reuşit să producă nici măcar un strop de combustibil bun pentru comercializare. Asta nu îi împiedică pe mulţi să afirme că biodiesel-ul produs din alge va rezolva problema energie…
Faptul pe care atât de mulţi oameni din mişcările ecologiste refuză să-l accepte este acela că biodiesel-ul nu poate înlocui decât un mic procent din consumul actual de petrol. După cum Dr. Ted Trainer explică într-un recent articol despre [29]limitările termodinamice ale combustibililor obţinuţi din biomasă:
…Acesta este motivul pentru care eu nu cred că societatea de consum se poate salva singură. Nici măcar clasa sa intelectuală sau mişcările ecologiste nu dau vreun semn că această societate are ştiinţă sau măcar voinţa să se gândească la situaţia în care ne aflăm. Iar situaţia nu poate fi redresată decât printr-o reducere uriaşă în volumul producţiei şi al consumului de combustibili…
Actualul entuziasm privind biodiesel-ul este un bun exemplu despre ceea ce Dr. Trainer spunea mai sus. În timp ce oamenii care şi-au schimbat autovehiculele personale pentru a funcţiona cu petrol vegetal merită admiraţia pentru nobila lor intenţie de a reduce dependenţa noastră de petrol, pe termen lung, efortul lor este cel puţin îndoielnic. Odată ce sistemul nostru de agricultură superintensivă [30] va colapsa ca urmare a efectelor “vârfului petrolului” , petrolul vegetal va deveni mult prea preţios şi prea scump pentru a putea fi folosit drept combustibil pentru autovehicule (doar cei foarte bogaţi şi-l vor permite). Aşa cum James Kunstler remarcă în blogul său [31] “Cluster Fuck Nation”, într-un articol din aprilie 2005, mulţi entuziaşti ai biodiesel-ului nu au nici cea mai mică ideea care e realitatea:
Aflat în Vermont săptămâna trecută, am discutat cu o gaşcă de tineri entuziasmaţi de biodiesel. Erau nişte tipi serioşi, optimişti care vroiau să facă un bine ţării lor. Dar perspectivele în care credeau m-au făcut aproape să înnebunesc, deşi ele reprezentau într-un fel o credinţa tipică la toate nivelele societăţii noastre de azi.
De exemplu, i-am întrebat dacă s-au gândit vreodată că biodiesel-ul va trebui cultivat în ferme care vor folosi animale de povară (care la rândul lor au nevoie de mâncare)? Nu, mi-au răspuns ei şi mi se părea că sugestia mea o considerau aberantă. Ei se aşteaptă ca viitoarea lume să funcţioneze la fel ca în prezent, iar biodiesel-ul va fi doar un alt modul high-tech care va cădea pur şi simplu în sistemul actual pentru a înlocui modulul depăşit al petrolului (aşa cum schimbi o placă la un calculator, de exemplu).
În cele ce urmează, Kunstler explică faptul că atunci când politica actuală a locuinţelor şi a locurilor de muncă [N. AM.: modelul suburbiei americane, care se bucură de un entuziasm crescut şi în România!] se bazează pe asemenea previziuni fanteziste, rezultatul va fi o creştere şi mai periculoasă a dependenţei noastre de energia ieftină şi de “combustibili ieftini”.
NOTE:
VIAŢA DUPA CRAHUL PETROLIER ( II )
Matt Savinar
PARTEA II
“De unde ştiu că nu e altceva decât produsul unei imaginaţii bolnave?”
Dacă credeţi că ceea ce aţi citit anterior este doar produsul unei imaginaţii bolnave, citiţi şi declaraţia congresmanului Roscoe Bartlett (republican, Maryland) făcută într-un [2] discurs în Congres.
[3] Pe 14 martie 2005, Bartlett a prezentat extrem de direct în faţa Congresului ramificaţiile înfricoşătoare ale”apogeului petrolului”. În discursul său, congressmanul Bartlett, poate poate unul dintre cei mai conservatori membri ai Congresului, a dat numeroase citate şi analogii publicate în site-ul autorului (Matt Savinar) pe care l-a citat în [4] numeroase ocazii. (Puteţi urmări un fragment video, în care Bartlett recomandă articolul pe care îl citiţi acum.) Pe 19 aprilie 2005, congresmanul Bartlett a fost dat un interviu la televiziunea naţională. Iarăşi s-a referit la [5] articolul pe care îl citiţi:
Unul dintre cei care au scris despre acest subiect şi-a început articolul spunând: ”Dragă cititorule, civilizaţia aşa cum o cunoaştem se va sfârşi în curând”. Primul impuls pe care îl ai citind aceste rânduri este să arunci articolul la coşul de gunoi. Tipul care a scris asta e sărit de pe fix! Dar dacă nu îl arunci şi îl citeşti până la capăt, îţi dai seama că e greu să-i combaţi concluziile.
Pe 2 mai 2005 congresmanul Bartlett a avut o altă [6] luare de poziţie despre”Peak Oil” de la tribuna Camerei reprezentanţilor, spunând că site-ul autorului l-a marcat profund. În discursurile anterioare, Bartlett a citit fragmete largi din articolele lui Matt Savinar, înregistrate cuvânt cu cuvânt în [7] documentele oficiale ale Congresului.
“Nu putem pur şi simplu găsi mai mult petrol?”
Descoperirile mondiale de petrol şi-au atins apogeul în 1962, ajungând la valori practic lipsite de importanţă în ultimii ani. Noi consumăm [8] 6 barili de petrol pentru fiecare baril pe care-l găsim. Conform unui [9] articol publicat în octombrie 2004, în New York Times, intitulat „Top Oil Groups Fail to Recoup Exploration Costs”:
Primele zece, ca mărime, companii petroliere din lume au cheltuit 8 miliarde de dolari în explorarea de noi zăcăminte în anul curent, dar descoperirile lor au o valoare comercială de doar 4 miliarde de dolari, la preţul actual al ţiţeiului brut. Situaţia a fost similiară şi în anii precedenţi, deşi mai puţin dramatică.
Cu alte cuvinte, noile zăcăminte sunt atât de sărace încât nu reuşesc nici măcar să acopere cheltuielile necesare descoperirii lor! În consecinţă, multe companii majore sunt puse în situaţia de a nu-şi putea [10] înlocui rezervele aflate într-o rapidă scădere. Să ne uităm puţin la graficul de mai sus. În timpul anilor 1960, de exemplu, omenirea consuma circa 6 miliarde de barili pe an, în timp ce se descopereau noi zăcăminte de aproximativ 30-60 miliarde de barili pe an! Având în vedere aceste numere, e uşor de înţeles de ce temerile privind [11] terminarea resurselor de petrol erau considerate nefondate. Din păcate, raportul dintre consum şi descoperirea de petrol s-a inversat în ultimii ani. Acum, omenirea consumă aproape 30 de miliarde de barili pe ani, dar găseşte zăcăminte noi de mai puţin de 4 miliarde de barili pe an. Ţinând cont de aceste tendinţe, apar fireşti declaraţiile analiştilor în probleme energetice de la firma John C Herold Inc. ce vin să [12] confirme zvonurile din lumea industriei, potrivit cărora suntem aproape de o criză fără precedent.
“Cum rămâne cu nisipurile petrolifere din Canada şi cu şisturile bituminoase din Vestul SUA?”
Vestea bună e că există o cantitate importantă neînregistrată de petrol “neconvenţional” aflată în [13] nisipurile petrolifere din Canada. Vestea proastă e că, spre deosebire de sursele”convenţionale” de petrol, extragerea petrolului din nisipurile petrolifere este extrem de costisitoare, atât din punct de vedere [14] financiar, cât şi energetic. În timp ce petrolul “convenţional” are o rată de [15] “întoarcere a energiei investite” (I.E.I.) de circa 30 la 1, petrolul “neconvenţional” obţinut din nisipurile petrolifere are o rată de doar 1.5 la 1.
Asta înseamnă că trebuie investiţi de 20 de ori mai mulţi bani pentru a extrage aceiaşi cantitate de petrol din nisipurile petrolifere, decât banii necesari extragerii respectivei cantităţi dintr-un zăcământ convenţional. Chiar dacă s-ar găsi un asemenea capital imens, şi chiar cu ajutorul unei îmbunătăţiri masive a tehnologiei de extracţie, nisipurile petrolifere din Canada vor produce doar [16] 2.2 milioane de barili pe zi în 2015. Iar această previziune nu ţine cont de [17] scăderile neaşteptate ale producţiei sau de [18] costurile prohibitive, ambele întâlnite frecvent în cazul altor exploatări de nisipuri petrolifere. Cei mai optimişti prevăd o extracţie de [19] 4 milioane de barili pe zi în 2020. Chiar dacă asemenea previziuni ar fi corecte, 4 milioane de barili pe zi nu înseamnă aproape nimic dacă ţinem cont de următoarele date:
1. În prezent, omenirea consumă 83,5 milioane de barili pe zi;
2. La ritmul actual de creştere a cererii, în 2020 consumul ar fi de 120 de milioane de barili pe zi.
3. Odată ce am atins “vârful petrolului”, producţia mondială va scădea cu circa 1 milion de barili pe zi, în fiecare an.
4. Conform previziunilor [20] oamenilor de ştiinţă producţia mondială de petrol îşi va atinge apogeul cel târziu în anul 2010.
Rezervele de petrol din şisturile bituminoase din vestul SUA au probleme similare. Deşi creşterea preţurilor petrolului a determinat guvernul SUA să [21] privească cu alţi ochi aceste rezerve neconvenţionale, ele nu reprezintă salvarea în care mulţi şi-au pus speranţa. Aşa cum geologul Dr. Walter Youngquist [22] a remarcat:
Cetăţeanul american mediu… a fost făcut să creadă că SUA nu ar avea nici o problemă cu petrolul devreme ce şisturile bituminoase ar conţine “64% din rezervele mondiale de petrol cunoscute” iar SUA ar putea folosi aceste resurse în orice moment ar avea nevoie de ele. Asta nu este însă deloc adevărat! Toate încercările de a extrage acest “petrol” (termenul folosit este oricum impropriu) au eşuat din punct de vedere economic – energia necesară de a extrage “petrolul” depăşind energia obţinută din petrol!
Asta înseamnă că orice încercare de a înlocui petrolul convenţional cu petrolul obţinut din şisturile bituminoase ar înrăutăţi de fapt situaţia, devreme ce acest proces consumă mai multă energie decât produce, şi asta făcând abstracţie chiar de costul financiar imens.
“Care este reacţia industriei petroliere faţă de ”vârful petrolului”?”
Dacă vreţi să cunoaşteţi crudul adevăr privind viitorul petrolului, e suficient să vă uitaţi la mişcările din cadrul industriei petroliere. Un recent [23] articol al revistei ”M.I.T.’s Technology Review” relevă acest fenomen:
Dacă acţiunile – mai degrabă decât declaraţile – marilor companii petroliere ne arată măsura în care ele văd viitorul, atunci gândiţi-vă la următoarele. Preţurile ţiţeiului brut s-au dublat din 2001, dar companiile şi-au crescut bugetul pentru explorarea a noi resurse doar cu un mic procent. De asemenea, deşi rafinăriile din SUA lucrează aproape de capacitatea lor maximă, nici o nouă rafinărie nu a mai fost construită din anul 1976! De asemenea, deşi navele petroliere sunt umplute până la refuz, rata de retragere a navelor învechite este mai mare decât cea a dării în funcţiune a altora noi.
Unii oameni cred că faptul că nici o nouă rafinărie nu a fost construită în SUA de aproape 30 de ani se datorează protestelor ecologiştilor. O asemenea credinţă este absolut stupidă, dacă ne gândim la influenţa financiară şi politică a industriei petroliere în comparaţie cu cea a mişcărilor ecologiste! Chiar credeţi că Ronald Reagan şi George H.Bush ar fi lăsat ca o adunătură de ecologişti nesuferiţi să blocheze construcţia unor rafinării, dacă marile companii petroliere ar fi vrut să o facă?
Adevăratul motiv pentru care [24] nici o nouă rafinărie nu a fost construită în ultimii 30 de ani este foarte simplu: orice companie petrolieră care vrea să rămână profitabilă nu va investi în construcţia unor noi rafinării atunci când ştie foarte bine că, în viitor, va fi din ce în ce mai puţin petrol de rafinat.
Pe lângă scăderea investiţiilor în explorare şi în capacităţile de rafinare, marile compani au început să [25] fuzioneze între ele de parcă ar fi într-o cursă contracronometru:
Decembrie 1998: BP şi Amoco fuzionează;
Aprilie 1999: BP-Amoco şi Arco convin să fuzioneze;
Decembrie 1999: Exxon şi Mobil fuzionează;
Octombrie 2000: Chevron şi Texaco convin să fuzioneze;
Noiembrie 2001: Phillips şi Conoco convin să fuzioneze;
Septembrie 2002: Shell cumpără compania Penzoil-Quaker State;
Februarie 2003: Frontier Oil şi Holly convin să fuzioneze;
Martie 2004: Marathon cumpără 40% din Ashland;
Aprilie 2004: Westport Resources cumpără Kerr-McGee;
Iulie 2004: [26] BP şi Shell discută o viitoare fuziune;
Aprilie 2005: [27] Chevron-Texaco şi Unocal fuzionează;
Iunie 2005: [28] Royal Dutch şi Shell fuzionează;
Iulie 2005: [29] China începe demersurile pentru a cumpăra Unocal
În timp ce majoritatea oamenilor crede că discuţiile privind o penurie globală de petrol fac parte dintr-o conspiraţie a marilor companii petroliere dornice să crească preţurile creand o criză artificială, graba cu care au loc fuziunile menţionate anterior ne spune cu totul altceva. [30] Fuziunile şi achiziţiile din lumea corporaţiilor sunt o versiune a canibalismului! În timp ce industria petrolieră începe să se contracte, cele mai mari şi mai puternice companii vor cumpăra (mânca) companiile mai mici şi mai slabe.
(Observaţie: acest fenomen de fuzionare-cumpărare se petrece şi în afara industriei petroliere, în industriile automobilelor şi ale aviaţiei – ambele dependente fireşte de petrol!)
Dacă suspectaţi companiile petroliere că vor să crească artificial preţurile petrolului, puneţi-vă următoarele întrebări:
1. Sunt acţiunile descrise anterior, acţiunile unor rivali prietenoşi unul faţă de cealălalt şi care conspiră să crească preţurile păstrând în acelaşi timp producţia? sau
2. Acţiunile companiilor petroliere sunt acţiunile unor rivali disperaţi, perfect conştienţi de faptul că sursa lor de existenţă se va micşora rapid, care s-au aruncat acum într-o luptă [31] ”până la unu”?
2. Acţiunile companiilor petroliere sunt acţiunile unor rivali disperaţi, perfect conştienţi de faptul că sursa lor de existenţă se va micşora rapid, care s-au aruncat acum într-o luptă [31] ”până la unu”?
Nu e nevoie să reflectaţi prea mult, devreme ce dezvăluiri recente din interiorul industriei petroliere indică faptul că suntem ”[32] al dracului de aproape de apogeul petrolului” în timp ce analişti independenţi au ajuns la concluzia că marile companii petroliere cred că ”vârful petrolului” [33] bate la uşă.
După cum revista ”Bulletin of Atomic Scientists” a observat recent, chiar şi compania ExxonMobil ”[34] trage silenţios alarma vârfului petrolului.” Într-un raport al companiei din 2005 intitulat, [35] ”Perspectiva energiei”, ExxonMobil sugerează că cererea sporită de petrol poate fi satisfăcută printr-o creştere a eficienţei consumului de combustibil. Faptul că ExxonMobil – una dintre cele mai mari companii de petrol din lume – recomandă acum creşterea eficienţei energetice, arată foarte clar cât de iminentă este o criză în acest moment. La fel de alarmant este şi faptul că Chevron a pornit o campanie publicitară sinceră referitoare la aceste lucruri. Deşi campania nu aminteşte de ”apogeul petrolului”, ea aminteşte faptul că în timp ce au fost necesari 125 de ani pentru a arde jumătate din petrolul care exista pe glob, [36] în doar 30 de ani vom arde şi cealaltă jumătate!
“Cum rămâne cu teoria potrivit căreia petrolul este de fapt o resursă regenerabilă?”
O mână de oameni crede că petrolul este de fapt o resursă regenerabilă produsă printr-un proces”abiotic” în adâncurile Pământului. Oricât de atrăgătoare ar fi această teorie, [37] ea ignoră bunul simţ şi toate faptele ştiinţifice. În timp ce mulţi dintre cei care cred în această teorie se consideră noncomformişti, [38] geologii respectabili îi consideră impostori.
În plus, companiile petroliere nu dau acestei teorii nici cea mai mică credibilitate, deşi ar fi motivate mai mult decât oricine altcineva să găsească o sursă nelimitată de petrol odată ce valoarea acţiunilor depinde de cantitatea de petrol aflat în rezervă. Fiecare companie petrolieră care ar vrea să aibă un profit fabulos (adică toate companiile!) ar putea pur şi simplu să găsească această sursă nelimitată de petrol şi să refuze să o pună pe piaţă. Valoarea acţiuniilor respectivei companii ar creşte fabulos, mai ales prin menţinerea unui preţ artificial ca urmare a nepunerii petrolului pe piaţă.
Dar chiar dacă teoriile ”nonconformiste” ale petrolului abiotic ar fi adevărate, ele nu schimbă lucrurile din [39] lumea reală cum ar fi acela că producţia este în declin în aproape toate ţările din lume, exceptând Orientul Mijlociu. Cu siguranţă, această teorie nu e de nici un folos în SUA, unde producţia şi-a atins apogeul în 1970 la 10 milioane de barili pe zi iar acum este în jur de 5 milioane de barili pe zi. Dacă petrolul este o resursă regenerabilă, de ce nu se regenerează el în SUA?
“Dacă ecologiştii nu ne-ar sta în cale, nu am putea exploata petrolul din Alaska?”
În timp ce unii se agaţă disperaţi de credinţa că petrolul este o resursă regenerabilă, alţii cred într-o altă idee iluzorie conform căreia rezerva de petrol din Alaska ( Arctic National Wildlife Reserve ) va rezolva, sau cel puţin va întârzia, criza iminentă. Deşi extracţia petrolului din A.N.W.R. va îmbogăţi companiile implicate, ea [40] nu va schimba situaţia generală, din trei motive:
1. Conform Departamentului Energiei, extracţia petrolului din ANWR va scădea preţurile ţiţeiului brut cu mai puţin de 50 de cenţi.
2. În ANWR există 10 miliarde de barili de petrol – adică exact cantitatea pe care o consumă SUA într-un an şi două luni!
3. Ca orice alt proiect în domeniul petrolier, vor trece 10 ani până când va intra în funcţiune. Odată ce aceast lucru va avea loc, producţia îşi va atinge maximul la 875.000 de barili pe zi – dar nu mai devreme de anul 2025. Dar până atunci, conform tendinţelor actuale, SUA vor trebui să importe 35 de milioane de barili pe zi, în timp ce lumea întreagă va consuma 120 de milioane de barili pe zi!
“Oare legea cererii şi a ofertei nu-şi va spune cuvântul?”
Nu suficient pentru a preveni o prăbuşire economică.
Economistul Andrew Mckillop explică într-un articol recent, intitulat [41] „Why Oil Prices Are Barreling Up”, faptul că petrolul nu este la fel de”elastic” cum sunt celelalte bunuri de consum:
Una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă I.E.A (Agenţia Internaţională a Energiei) – care, alături de alţi ”experţi”, pretinde că ”preţurile ridicate vor scădea cererea” fie direct fie prin descurajarea creşterii economice – este faptul că aşa ceva nu se întâmplă în lumea reală.
Din 1999 şi până azi, preţurile ţiţeiului brut au crescut cu aproximativ 350%. Creşterea cererii de petrol a fost în 2004 de aproape 4%, cea mai mare din ultimii 25 de ani. Acestea sunt fapte elementare care sunt în contradicţie evidentă cu noţiunea de ”elasticitate a preţului”. Cererea mondială de petrol, din numeroase motive uşor de înţeles, tinde să fie susţinută de preţuri ”mari” ale petrolului şi gazelor natural până când se ajung la preţuri ”extreme”.
Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în crizele petrolului din anii 1970. Scăderi ale aprovizionării cu 5% au dus la creşteri ale preţului cu aproape 400%. Cererea nu a scăzut decât atunci când lumea a fost târâtă într-una dintre cele mai grave scăderi economice de la Marea Criză din anii 1930.
Economiştii care pretind că piaţa va rezolva toate problemele, uită faptul că teoria economică neoclasică suferă de [42]multe deficienţe care o vor împiedica să reacţioneze corespunzător la problema ”apogeului petrolului” până când va fi deja prea târziu. Pentru a ilustra acest lucru să ne gândim la următorul exemplu: În aprilie 2005, un baril de ţiţei costa circa $55. Energia conţinută într-un baril de petrol costă între $100-$250* dacă vrem să o obţinem din surse alternative de energie. În consecinţă, piaţa nu va da un semnal companiilor energetice să caute surse alternative de energie decât în momentul când preţul petrolului va ajunge la $100-$250 pe baril.
*Asta nici măcar nu ţine seama de cantitatea imensă de capital necesară pentru a extrage minereurile necesare, pentru a construi şi a pune în funcţiune aceste alternative, şi în final pentru a recoverti infrastructura mondială (care costă 45.000 de miliarde de dolari) pentru a deservi aceste alternative.
Odată ce vom începe să investim în aceste alternative, va fi nevoie de un interval de circa 25-50 de ani până când ele vor putea fi implementate la scară industrială. În orice caz, pentru a putea finanţa o implementare agresivă a energiilor alternative, avem nevoie de un capital imens – şi în plus de energie şi materii[43] prime ieftine – ceea ce în mod sigur nu va fi cazul, devreme ce preţul ţiţeiului va fi în jurul a $200 pe baril.
Deci în timp ce sunt necesari între 25 şi 50 de ani pentru a converti economia noastră la surse alternative de energie, s-ar putea să avem cel mult 25 până la 50 de luni până ce producţia petrolului îşi va atinge apogeul! În puţine luni de la apogeul petrolului, va deveni imposibil să oprim declinul. Odată ce acesta are loc, este de aşteptat ca bancherii de pe Wall Street să crească preţul, şi posibil să depăşească pragul de 200 de dolari pe baril, odată ce ei îşi vor da seama că lumea a intrat într-o eră a penuriei permanente de petrol.
Cu un preţ al petrolului de 200 de dolari pe baril, preţurile la benzină vor ajunge la 4 dolari pe litru într-un interval de câteva săptămâni. Asta va duce la o rapidă falimentare a industriilor producătoare de autocamioane şi a reţelelor de transport. Importul şi distribuţia mâncării, a medicamentelor şi a bunurilor de consum va fi zdruncinată.
Efectele vor fi înfricoşătoare. Jan Lundberg, fondatorul revistei ”Lundberg Survey” [44] a observat recent:
Scenariul pe care îl prevăd este acela că panica pe piaţa bursieră va duce, într-un interval de câteva zile, la creşteri dramatice ale preţurilor. Şi odată ce producţia nu va mai putea satisface cererea de peste 80 de milioane de barili pe zi, bursa va înregistra preţuri atât de mari încât vor fi blocate roţile comerţului mondial şi chiar mersul de zi cu zi al vieţii din ”societăţile avansate”. Acesta ar putea fi un eveniment care să ducă la crahul energiei, dar cauza esenţială stă în consumul uriaş pe o planetă cu resurse finite.
Autocamioanele nu vor mai transporta mâncare la Wal-Mart, sau la oricare alt supermarket. Armatorii care aduc jucării tehnice şi ce vrei şi ce nu vrei din China nu vor mai avea combustibil. Nu va mai exista combustibil în multe locuri, iar nesiguranţa, şomajul şi lispurile vor duce la violenţă şi haos. Doar pentru o scurtă perioadă de timp, poliţia şi armata vor fi în stare să menţină ordinea.
Colapsul va fi grăbit şi de faptul că [45] datoria naţională a SUA va deveni imposibil de susţinut odată ce preţul petrolului va depăşi 100 de dolari pe baril. Odată ce acest prag va fi depăşit, investitorii străini îşi vor retrage capitalurile din SUA în timp ce, simultan, vor trece de la [46] dolar la euro ca monedă de schimb în tranzacţiile cu petrol. Odată cu falimentarea reţelelor de transport autohtone, trecerea finanţelor globale de la dolar la euro vor distruge economia SUA.
Dacă vă întrebaţi de ce media din mainstream nu discută despre un asemenea subiect, acum ştiţi. Odată ce gravitatea situaţiei va fi cunoscută de toată lumea, [47] panica se va răspândi şi va distruge întregul castel de cărţi de joc şi asta chiar dacă producţia nu şi-a atins încă limitele.
În rezumat, suntem prizonierii următoarei dileme:
1. În momentul de faţă, [48] nu există alternative economic viabile la petrol. (Accentul e plasat pe viabilitatea economică şi nu pe cea tehnică, la fel de problematică)
2. Nu vom deveni motivaţi să introducem energii alternative la scară mare, decât atunci când preţurile petrolului vor deveni enorme.
3. Însă atunci când preţurile petrolului sunt enorme, economia se va prăbuşi, şi nu vom mai putea finanţa o trecere, fie şi ea modestă, spre energii alternative.
4. Un program agresiv de reducere a consumului va scădea preţul petrolului, înlăturând astfel stimulentul necesar pentru a trece la alternative, până când va fi deja prea târziu.
5. Materiile prime folosite în multe surse de energie alternativă, cum ar fi siliciul, cuprul şi platina sunt deja în cantităţi reduse pe glob. Orice tentativă de a controla aceste resurse necesare pentru o tranziţie la scară largă către energiile alternative, va fi întâmpinată de o competiţie agresivă şi va duce poate chiar la [49] ciocniri militare cu China.
“Cum rămâne cu numeroasele alternative la petrol? Nu putem găsi înlocuitori?
Mulţi politicieni şi economişti insistă să afirme că există alternative la petrol şi că putem să găsim un mod de a rezolva această problemă. Însă, [50] fizicienii şi [51] geologii ne spun o [52] cu totul altă poveste.
În timp ce politicienii şi economiştii ne vând [53] poveşti vechi de 30 de ani, fizicienii şi geologii ne vorbesc despre adevărul ştiinţific şi matematic. În loc să acceptaţi [54] miturile tehnlogice propuse de politicieni şi de economişti, a venit timpul să vă puneţi [55] întrebări critice legate de aşa numitele ”alternative la petrol” înfruntând unele adevăruri neplăcute despre energie.
Deşi există multe tehnologii viabile alternative la petrol, nici una dintre ele (sau nici o combinaţie între acestea) nu poate aduce nici pe departe cantitatea folosită de actualul sistem monetar şi de actuala infrastructură industrială.
Oamenii înclină să creadă că alternativele la petrol sunt într-un fel independente de petrol. În realitate, alternativele la petrol sunt cel mai bine descrise de expresia ”derivate ale petrolului”. Într-adevăr, e nevoie de resurse masive de petrol şi de alte resurse deja insuficiente, pentru a găsi şi a extrage minereurile (argint, cupru, platină, uraniu etc.) necesare pentru a construi panouri solare, mori de vânt şi centrale nucleare. Este nevoie de mult petrol pentru a construi aceste alternative, şi încă şi mai mult pentru a distribui energia produsă de ele, pentru a le menţine în funcţiune, şi pentru a adapta infrastructura.
Fiecare din aceste alternative este ameninţată de numeroase deficienţe fizice fundamentale, care au avut până acum puţină parte de atenţie.
“Cum rămâne cu alternativele ecologice: energia solară, eoliană, a mareelor şi geotermală?”
Energia solară şi eoliană suferă de deficienţe fizice fundamentale astfel încât ele pot înlocui doar un mic procent din energia produsă de petrol: au o densitate energetică foarte scăzută, sunt improprii pentru a fi folosite pe post de combustibil pentru autovehicule, au o intermitenţă în producţie (depinzând de soare şi de vânt!) şi au o rată redusă de mărire a numărului lor.
I. Densitate energetică scăzută/Rată redusă de dezvoltare:
Puţini oameni îşi dau seama cât de multă energie este concentrată într-o cantitate – fie ea redusă – de petrol sau de benzină. Un baril de petrol conţine echivalentul energetic pentru [56] aproape 25,000 ore de muncă umană fizică. Un singur litru de benzină conţine echivalentul energiei dată de [57] 180 de ore de muncă umană. Mulţi oameni sunt uimiţi când aud acest lucru, şi rămân astfel chiar după ce [58] au făcut ei înşişi calculele, dar este perfect de înţeles dacă stai să te gândeşti. Un automobil de 500 de kilograme consumă 6-7 litri de benzină pentru a parcurge 100 de kilometri într-o oră şi jumătate. Cât timp i-ar lua unui om să împingă maşina respectivă 100 de kilometri?
Mulţi oameni supraestimează densitatea energetică a surselor de energie solară, eoliană, şi a altor surse regenerabile. Câteva exemple vor ilustra capacitatea limitată a acestor surse de energie în comparaţie cu cea a combustibililor fosili.
1. După spusele lui [59] Paul Driessen, toate cele [60] 13.000 de turbine eoliene din California produc energia unei singure centrale termoelectrice alimentată cu gaze naturale, adică 555-megawaţi-oră. Conform unui [61] raport publicat în Mai 2004 de către Asociaţia europeană a energiei eoliene, SUA au o centrale eoliene cu o putere instalată de 6361 de megawaţi oră. Asta înseamnă că dacă fiecare turbină din SUA ar funcţiona la capacitatea maximă, toate în acelaşi timp, ele ar produce energia electrică dată de 6 termocentrale pe cărbuni. Cum însă centralele eoliene lucrează în medie la 30% din capacitatea lor, rezultă că energia electrică produsă de ele în SUA este ceva mai mică decât energia produsă de două termocentrale! Pentru a înlocui energia produsă de petrolul extras dintr-o platformă oceanică, circa 12000 de barili pe zi, ar trebui să construim [62] 706 turbine eoliene Vesta ”V82″.
2. Cifrele pentru energia produsă de panourile solare sunt şi mai mici. De exemplu, Paul Roberts [63] scrie în cartea sa„The End of Oil: On the Edge of a Perilous New World” la pagina 191:
„Dacă aduni energia produsă de toate celule fotovoltaive din lume (2004) vei obţine în jur de 2000 de megawaţi-oră – o cantitate de energie care abia se compară cu cea produsă de două termocentrale pe cărbuni”
Dar chiar şi aceaste calcule sunt de fapt exagerate, căci pleacă de la premiza că toate celulele solare operează la întreaga lor capacitate. În lumea reală însă, o celulă solară operează la circa 20% din capacitatea ei. Asta înseamnă că putearea produsă de toate celulele solare din lume este egală cu mai puţin de 40% din cea a unei centrale electrice pe cărbuni!
Conform [64] companiei ExxonMobil, cantitatea de energie distribuită de o singură benzinărie într-o singură zi, este echivalentă cu energia pe care ar produce-o un teren cu o suprafaţă de 4 ori mai mare decât insula Manhattan, acoperit numai cu panouri solare!
Când doar în SUA sunt 17000 de benzinării, nu trebuie să fii matematician ca să-ţi dai seama că energia solară este incapabilă să răspundă nevoilor noastre ungente pentru o nouă sursă de energie care să fie – la fel ca petrolul – densă, ieftină şi transportabilă.
După [65] spusele Dr. David Goodstien, profesor de fizică la Cal Tech University, ar fi necesari circa 220000 de kilometri pătraţi (NT:aproape toată suprafaţa României!) de panouri solare pentru a satisface nevoile lumii de energie doar din această sursă. Acest număr poate pare fezabil pentru unii, cel puţin până când vor afla că suprafaţa tuturor panourilor solare din lume este sub 10 kilometri pătraţi!
Conform estimărilor, circa 20000 de unităţi de producere a energie electrice din energia solară şi circa 100.000 de centrale termice pentru locuinţe care folosesc energia solară au fost instalate în SUA – un număr infim comparativ cu numărul caselor individuale, circa 70 de milioane. Asta înseamnă că, chiar dacă numărul caselor care folosesc electricitate din energia solară ar creşte de o sută de ori, mai puţin de 2 milioane de locuinţe ar fi echipate cu sisteme electrice solare. Presupunând că am putea ajunge la un asemenea număr, ceea ce oricum este greu de crezut, trebuie să ne punem două întrebări:
A: Ce vor face celelalte 68 de milioane de locuinţe? Ce vor face milioanele de companii, naţiuni şi industrii din întreaga lume de care noi, lumea industrializată, suntem dependenţi?
B: Devreme ce petrolul, şi nu electricitate, este combustibilul primar pentru transport (reprezentând o pondere de 90%) la ce vor folosi toate cele de mai sus pentru a menţine reţeaua globală de automobile, camioane, avioane şi vapoare în funcţiune?
II. Intermitenţa producerii energiei:
Spre deosebire de extracţia de petrol, care poate funcţiona zi şi noapte şi în orice condiţii meteorologice şi spre deosebire de termocentralele pe bază de gaze naturale sau cărbuni care de asemenea funcţionează practic non-stop, turbinele eoliene şi celulele solare produc energie doar temporar şi sub anumite condiţii. Asta poate că nu e o problemă prea mare când e vorba să produci curent pentru uz casnic, sau oricum, la scară mică, dar dacă vrei să pui în mişcare o economie industrială care depinde de aeroporturi, avioane, autocamioane, milioane de kilometri de autostrăzi, zgârie-nori, cerere non-stop de combustibili etc. o sursă intermitentă de energie nu va face faţă.
În consecinţă, pentru a produce energie pe perioada când vântul nu bate sau soarele nu străluceşte, centralele solare sau eoliene trebuie dublate de lucruri de genul… benzinării sau termocentrale.
III. Inadecvarea pentru rolul de combustibili pentru transport:
Aproximativ 2/3 din producţia de petrol este folosită pentru transport. Peste 90% din combustibilul utilizat pentru transport provine din petrol (benzină, motorină). Aşa că, chiar dacă ignorăm problemele menţionate mai sus, rămâne problema centrală: cum putem folosi electricitate generată de panourile solare şi de turbinele eoliene pentru a pune în mişcare maşinile, vapoarele, avioanele etc. ?
Din păcate, energia solară şi eoliană nu pot fi folosite pe post de combustibil de transport la scară industrială, decât dacă folosim electricitatea generată pentru a [67] extrage hidrogenul din apă prin electroliză. Hidrogenul obţinut în acest mod este bun la scară mică şi/sau pentru proiecte experimentale. Dacă însă vrem să-l folosim pentru a da energie unei părţi semnificative din economia globală, avem nevoie de următoarele:
1. [68] Sute de mii de miliarde de dolari pentru a construi flote de maşini, camioane, vapoare, avioane ale căror motoare să funcţioneze cu hidrogen.
2. Sute, dacă nu mii, de uzine care să construiască cele prezentate la punctul 1 (uzine care vor consuma inevitabil petrol)
3. Construcţia unei [69] reţele globale de distribuţie a hidrogenului şi de service pentru maşinăriile de la punctul 1, care ar fi extrem de scumpă.
4. [70] Cantităţi inimaginabile de platină, argint şi cupru, şi alte minereuri care sunt deja în [71] cantităţi foarte reduse.
NOTE:
[1] Cititi partea I…: http://ro.altermedia.info/stiintatehnologie/viata-dupa-crahul-petrolier_2786.htm
[2] discurs în Congres: http://lifeaftertheoilcrash.net/FloorOfTheHouse.html
[3] Pe 14 martie 2005: http://lifeaftertheoilcrash.net/FloorOfTheHouse.html
[4] numeroase ocazii: http://lifeaftertheoilcrash.net/FloorOfTheHouse.html
[5] articolul pe care îl citiţi: http://www.energybulletin.net/5429.html
[6] luare de poziţie : http://lifeaftertheoilcrash.net/FloorOfTheHouseAgain.html
[7] documentele oficiale ale Congresului: http://lifeaftertheoilcrash.net/FloorOfTheHouse.html
[8] 6 barili de petrol pentru fiecare baril pe care-l găsim: http://www.guardian.co.uk/comment/story/0,3604,1233533,00.html
[9] articol: http://www.energybulletin.net/2470.html
[10] înlocui rezervele: http://www.tomdispatch.com/index.mhtml?pid=2277
[11] terminarea resurselor de petrol : http://www.energybulletin.net/6429.html
[12] confirme zvonurile : http://www.energybulletin.net/4718.html
[13] nisipurile petrolifere: http://www.energybulletin.net/1894.html
[14] financiar, cât şi energetic: http://www.energybulletin.net/1191.html
[15] “întoarcere a energiei investite”: http://www.eclipsenow.org/Facts/alternateenergy.html
[16] 2.2 milioane de barili pe zi în 2015: http://www.energybulletin.net/358.html
[17] scăderile neaşteptate : http://www.energybulletin.net/962.html
[18] costurile prohibitive: http://www.energybulletin.net/2997.html
[19] 4 milioane de barili pe zi în 2020: http://www.thebulletin.org/article.php?art_ofn=mj05cavallo
[20] oamenilor de ştiinţă : http://www.peakoil.net/
[21] privească cu alţi ochi : http://msnbc.msn.com/id/6569046/
[22] a remarcat: http://egj.lib.uidaho.edu/egj09/youngqu1.html
[23] articol: http://www.technologyreview.com/articles/05/02/issue/review_oil.asp?p=0
[24] nici o nouă rafinărie : http://www.corpwatch.org/article.php?id=12227
[25] fuzioneze între ele : http://www.nytimes.com/2005/02/02/business/02place.html
[26] BP şi Shell discută o viitoare fuziune: http://www.guardian.co.uk/business/story/0,3604,1261452,00.html
[27] Chevron-Texaco şi Unocal fuzionează: http://www.sfgate.com/cgi-bin/article.cgi?f=/c/a/2005/04/08/BUGA4C50P61.DTL
[28] Royal Dutch şi Shell fuzionează: http://news.bbc.co.uk/2/hi/business/4628983.stm
[29] China începe demersurile pentru a cumpăra Unocal : http://www.chron.com/cs/CDA/ssistory.mpl/business/3215957
[30] Fuziunile şi achiziţiile : http://www.lawforum.net/areas/mergers_and_acquisitions/index.asp
[31] ”până la unu”? : http://usa.mediamonitors.net/content/view/full/9427/
[32] al dracului de aproape : http://www.bloomberg.com/apps/news?pid=10000087&sid=a3Iz1vRFvXuI&refer
=top_world_news
[33] bate la uşă: http://www.sfgate.com/cgi-bin/article.cgi?f=/c/a/2005/04/08/BUGA4C50P61.DTL
[34] trage silenţios alarma vârfului petrolului: http://www.thebulletin.org/article.php?art_ofn=mj05cavallo
[35] ”Perspectiva energiei”: http://www.thebulletin.org/article.php?art_ofn=mj05cavallo
[36] în doar 30 de ani vom arde şi cealaltă jumătate! : http://www.willyoujoinus.com/advertising/print/
[37] ea ignoră bunul simţ şi toate faptele ştiinţifice: http://www.energybulletin.net/2423.html
[38] geologii respectabili îi consideră impostori: http://www.museletter.com/archive/150b.html
[39] lumea reală : http://www.fromthewilderness.com/free/ww3/100404_abiotic_oil.shtml
[40] nu va schimba situaţia generală, din trei motive: http://www.msnbc.msn.com/id/4542853/
[41] „Why Oil Prices Are Barreling Up”,: http://www.atimes.com//atimes/Global_Economy/GB16Dj02.html
[42] multe deficienţe : http://www.dieoff.org/page241.htm
[43] prime ieftine – ceea ce în mod sigur nu va fi cazul, devreme ce : http://quote.bloomberg.com/apps/news?pid=10000039&refer=columnist_pesek8;sid=aoP8MaxIzWb8
[2] discurs în Congres: http://lifeaftertheoilcrash.net/FloorOfTheHouse.html
[3] Pe 14 martie 2005: http://lifeaftertheoilcrash.net/FloorOfTheHouse.html
[4] numeroase ocazii: http://lifeaftertheoilcrash.net/FloorOfTheHouse.html
[5] articolul pe care îl citiţi: http://www.energybulletin.net/5429.html
[6] luare de poziţie : http://lifeaftertheoilcrash.net/FloorOfTheHouseAgain.html
[7] documentele oficiale ale Congresului: http://lifeaftertheoilcrash.net/FloorOfTheHouse.html
[8] 6 barili de petrol pentru fiecare baril pe care-l găsim: http://www.guardian.co.uk/comment/story/0,3604,1233533,00.html
[9] articol: http://www.energybulletin.net/2470.html
[10] înlocui rezervele: http://www.tomdispatch.com/index.mhtml?pid=2277
[11] terminarea resurselor de petrol : http://www.energybulletin.net/6429.html
[12] confirme zvonurile : http://www.energybulletin.net/4718.html
[13] nisipurile petrolifere: http://www.energybulletin.net/1894.html
[14] financiar, cât şi energetic: http://www.energybulletin.net/1191.html
[15] “întoarcere a energiei investite”: http://www.eclipsenow.org/Facts/alternateenergy.html
[16] 2.2 milioane de barili pe zi în 2015: http://www.energybulletin.net/358.html
[17] scăderile neaşteptate : http://www.energybulletin.net/962.html
[18] costurile prohibitive: http://www.energybulletin.net/2997.html
[19] 4 milioane de barili pe zi în 2020: http://www.thebulletin.org/article.php?art_ofn=mj05cavallo
[20] oamenilor de ştiinţă : http://www.peakoil.net/
[21] privească cu alţi ochi : http://msnbc.msn.com/id/6569046/
[22] a remarcat: http://egj.lib.uidaho.edu/egj09/youngqu1.html
[23] articol: http://www.technologyreview.com/articles/05/02/issue/review_oil.asp?p=0
[24] nici o nouă rafinărie : http://www.corpwatch.org/article.php?id=12227
[25] fuzioneze între ele : http://www.nytimes.com/2005/02/02/business/02place.html
[26] BP şi Shell discută o viitoare fuziune: http://www.guardian.co.uk/business/story/0,3604,1261452,00.html
[27] Chevron-Texaco şi Unocal fuzionează: http://www.sfgate.com/cgi-bin/article.cgi?f=/c/a/2005/04/08/BUGA4C50P61.DTL
[28] Royal Dutch şi Shell fuzionează: http://news.bbc.co.uk/2/hi/business/4628983.stm
[29] China începe demersurile pentru a cumpăra Unocal : http://www.chron.com/cs/CDA/ssistory.mpl/business/3215957
[30] Fuziunile şi achiziţiile : http://www.lawforum.net/areas/mergers_and_acquisitions/index.asp
[31] ”până la unu”? : http://usa.mediamonitors.net/content/view/full/9427/
[32] al dracului de aproape : http://www.bloomberg.com/apps/news?pid=10000087&sid=a3Iz1vRFvXuI&refer
=top_world_news
[33] bate la uşă: http://www.sfgate.com/cgi-bin/article.cgi?f=/c/a/2005/04/08/BUGA4C50P61.DTL
[34] trage silenţios alarma vârfului petrolului: http://www.thebulletin.org/article.php?art_ofn=mj05cavallo
[35] ”Perspectiva energiei”: http://www.thebulletin.org/article.php?art_ofn=mj05cavallo
[36] în doar 30 de ani vom arde şi cealaltă jumătate! : http://www.willyoujoinus.com/advertising/print/
[37] ea ignoră bunul simţ şi toate faptele ştiinţifice: http://www.energybulletin.net/2423.html
[38] geologii respectabili îi consideră impostori: http://www.museletter.com/archive/150b.html
[39] lumea reală : http://www.fromthewilderness.com/free/ww3/100404_abiotic_oil.shtml
[40] nu va schimba situaţia generală, din trei motive: http://www.msnbc.msn.com/id/4542853/
[41] „Why Oil Prices Are Barreling Up”,: http://www.atimes.com//atimes/Global_Economy/GB16Dj02.html
[42] multe deficienţe : http://www.dieoff.org/page241.htm
[43] prime ieftine – ceea ce în mod sigur nu va fi cazul, devreme ce : http://quote.bloomberg.com/apps/news?pid=10000039&refer=columnist_pesek8;sid=aoP8MaxIzWb8
[44] a observat recent: http://www.energybulletin.net/4404.html
[45] datoria naţională a SUA va deveni imposibil de susţinut: http://www.thenation.com/doc.mhtml?i=20020923&s=greider
[46] dolar la euro : http://www.feasta.org/documents/papers/oil1.htm
[47] panica se va răspândi : http://deconsumption.typepad.com/deconsumption/2005/03/the_most_import.html
[48] nu există alternative economic viabile la petrol: http://lifeaftertheoilcrash.net/SecondPage.html#anchor_83
[49] ciocniri militare cu China: http://news.ft.com/cms/s/454b9d94-7fbf-11d9-8ceb-00000e2511c8.html
[50] fizicienii : http://www.physicstoday.org/vol-57/iss-7/p47.html
[51] geologii : http://www.hubbertpeak.com/youngquist/altenergy.htm
[52] cu totul altă poveste: http://lifeaftertheoilcrash.net/PageTwo.html
[53] poveşti vechi de 30 de ani: http://www.energybulletin.net/1181.html
[54] miturile tehnlogice : http://www.fromthewilderness.com/free/ww3/081803_hydrogen_answers.html
[55] întrebări critice : http://www.fromthewilderness.com/free/ww3/052703_9_questions.html
[56] aproape 25,000 ore de muncă umană fizică: http://lifeaftertheoilcrash.net/Research.html
[57] 180 de ore de muncă umană: http://lifeaftertheoilcrash.net/Research.html
[58] au făcut ei înşişi calculele: http://lifeaftertheoilcrash.net/Research.html
[59] Paul Driessen: http://canadafreepress.com/2005/driessen012905.htm
[60] 13.000 de turbine eoliene : http://canadafreepress.com/2005/driessen012905.htm
[61] raport : http://www.ewea.org/documents/WF12-2004_eng.pdf
[62] 706 turbine eoliene Vesta ”V82″.: http://lifeaftertheoilcrash.net/Research.html
[63] scrie în cartea sa: http://www.atimes.com/atimes/Global_Economy/GA15Dj01.html
[64] companiei ExxonMobil: http://www.energybulletin.net/3624.html
[65] spusele Dr. David Goodstien: http://msnbc.msn.com/id/4287300/
[66] articol recent : http://www.energybulletin.net/648.html
[67] extrage hidrogenul din apă : http://www.fromthewilderness.com/free/ww3/052703_9_questions.html
[68] Sute de mii de miliarde de dolari : http://lifeaftertheoilcrash.net/SecondPage.html#anchor_135
[69] reţele globale de distribuţie a hidrogenului : http://lifeaftertheoilcrash.net/SecondPage.html#anchor_136
[70] Cantităţi inimaginabile: http://lifeaftertheoilcrash.net/SecondPage.html#anchor_137
[71] cantităţi foarte reduse: http://www.rff.org/rff/rff_press/bookdetail.cfm?outputID=7369
[45] datoria naţională a SUA va deveni imposibil de susţinut: http://www.thenation.com/doc.mhtml?i=20020923&s=greider
[46] dolar la euro : http://www.feasta.org/documents/papers/oil1.htm
[47] panica se va răspândi : http://deconsumption.typepad.com/deconsumption/2005/03/the_most_import.html
[48] nu există alternative economic viabile la petrol: http://lifeaftertheoilcrash.net/SecondPage.html#anchor_83
[49] ciocniri militare cu China: http://news.ft.com/cms/s/454b9d94-7fbf-11d9-8ceb-00000e2511c8.html
[50] fizicienii : http://www.physicstoday.org/vol-57/iss-7/p47.html
[51] geologii : http://www.hubbertpeak.com/youngquist/altenergy.htm
[52] cu totul altă poveste: http://lifeaftertheoilcrash.net/PageTwo.html
[53] poveşti vechi de 30 de ani: http://www.energybulletin.net/1181.html
[54] miturile tehnlogice : http://www.fromthewilderness.com/free/ww3/081803_hydrogen_answers.html
[55] întrebări critice : http://www.fromthewilderness.com/free/ww3/052703_9_questions.html
[56] aproape 25,000 ore de muncă umană fizică: http://lifeaftertheoilcrash.net/Research.html
[57] 180 de ore de muncă umană: http://lifeaftertheoilcrash.net/Research.html
[58] au făcut ei înşişi calculele: http://lifeaftertheoilcrash.net/Research.html
[59] Paul Driessen: http://canadafreepress.com/2005/driessen012905.htm
[60] 13.000 de turbine eoliene : http://canadafreepress.com/2005/driessen012905.htm
[61] raport : http://www.ewea.org/documents/WF12-2004_eng.pdf
[62] 706 turbine eoliene Vesta ”V82″.: http://lifeaftertheoilcrash.net/Research.html
[63] scrie în cartea sa: http://www.atimes.com/atimes/Global_Economy/GA15Dj01.html
[64] companiei ExxonMobil: http://www.energybulletin.net/3624.html
[65] spusele Dr. David Goodstien: http://msnbc.msn.com/id/4287300/
[66] articol recent : http://www.energybulletin.net/648.html
[67] extrage hidrogenul din apă : http://www.fromthewilderness.com/free/ww3/052703_9_questions.html
[68] Sute de mii de miliarde de dolari : http://lifeaftertheoilcrash.net/SecondPage.html#anchor_135
[69] reţele globale de distribuţie a hidrogenului : http://lifeaftertheoilcrash.net/SecondPage.html#anchor_136
[70] Cantităţi inimaginabile: http://lifeaftertheoilcrash.net/SecondPage.html#anchor_137
[71] cantităţi foarte reduse: http://www.rff.org/rff/rff_press/bookdetail.cfm?outputID=7369
VIAŢA DUPA CRAHUL PETROLIER ( I )
Matt Savinar
PARTEA I
CIVILIZAŢIA, AŞA CUM o cunoaştem azi, este aproape de sfârşit. Nu, nu este proclamaţia vreunei secte care se bazează pe profeţiile apocaliptice din Biblie sau a vreunei “teorii a conspiraţiei”. Este concluzia ştiinţifică la care au ajuns cei mai respectaţi (şi mai bine plătiţi) geologi [1], fizicieni [2] şi investitori în domeniul bancar [3] din lume. Este concluzia unor oameni raţionali, profesionişti care sunt absolut îngroziţi de fenomenul global numit “Vârful Petrolului”.
Deja am rămas fără petrol? Credeam că mai avem rezerve pentru cel puţin 50 de ani!
Petrolul nu va dispărea pur şi simplu, deoarece graficul producţiei urmăreşte curba numită “clopotul lui Gauss”. Lucru adevărat pentru un câmp petrolier sau pentru o ţară, dar şi pentru producţia întregii planete. Producţia creşte rapid la baza curbei apoi din ce în ce mai încet spre vârf. Vârful curbei coincide cu punctul în care am exploatat 50% din rezervele de petrol. După ce vârful e depăşit, producţia începe să scadă, în timp ce preţurile încep să crească tot mai mult.
Pe scurt, dacă plecăm de la premiza că în anul 2010 vom atinge maximul producţiei de petrol (”vârful petrolului”), în anul 2040 producţia va scădea la nivelul celei din 1980. Pe de altă parte, populaţia din 2040 va fi de cel puţin două ori mai mare decât cea din 1980, iar lumea va fi mult mai industrializată (deci mai dependentă de petrol) decât era în 1980. În consecinţă, cererea de petrol va depăşi producţia de petrol [4] undeva în jurul acestui an. Acest lucru va genera creşteri spectaculoase ale preţului, economiile care depind de petrol se vor prăbuşi iar războaiele pentru resurse petroliere [5] vor deveni cronice.
Problema nu este aşadar de a rămâne complet fără petrol ci de a nu mai avea suficient pentru ca economia să funcţioneze. Ca o analogie, putem compara “Vârful Petrolului” pentru civilizaţia noastră cu deshidratarea corpului uman. Corpul uman conţine 70% apă. Pentru un individ de 70 de kilograme, asta înseamnă circa 50 de kilograme de apă. Deoarece apa este esenţială pentru viaţă, nu e necesar ca omul s-o piardă complet pentru a muri! Sunt suficiente doar câteva kilograme! Într-un mod similar, o economie bazată exclusiv pe petrol se va prăbuşi cu mult înaintea terminării tuturor rezervelor de petrol. Un dezechilibru de circa 10-15 % între cerere şi producţie este suficient pentru a duce la prăbuşirea economiei şi la sărăcirea oamenilor.
Graficul extracţiei de petrol/timp
Efectele, fie şi ale unei scăderi minore [6] în producţie pot fi devastatoare. De exemplu, în timpul crizei din anii 1970 [7], scăderea producţiei cu 5% a dus la mărirea de aproape 4 ori a preţului petrolului brut! (Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în California cu câţiva ani în urmă, când scăderea producţiei de gaz natural cu 5% a dus la creşterea preţului cu 400%.)
Din fericire, şocurile precedente ale preţurilor au fost doar temporare. Însă şocurile viitoare nu vor fi de scurtă durată! Ele reprezintă o condiţie permanentă! [8] Odată ce declinul a început, producţia va scădea cu 3% pe an, în fiecare an! Această estimare provine din numeroase surse [9], şi însuşi vicepreşedintele SUA, Dick Cheney, într-un dicurs din 1999 [10] (pe când era CEO la Halliburton) a afirmat:
“Conform estimărilor, cererea de petrol va creşte cu circa 2% pe an în următorii ani. În acelaşi timp, declinul natural al producţiei va fi de circa 3% pe an. Asta înseamnă că în 2010 vom avea nevoie de 50 de milioane de barili (1 baril = 159 litri) pe zi.”
Afirmaţiile lui Dick Cheney sunt susţinute de numeroşi oameni de ştiinţă care cred că nivelul global al producţiei îşi va începe declinul final în următorii 5 ani [11]. Unii geologi se aşteaptă ca anul 2005 [12] să fie ultimul an al petrolului ieftin obţinut din zăcăminte bogate, în timp ce estimări venite din lumea industriei petroliere indică o posibilă prăpastie între cerere şi ofertă după 2007 [13], ceea ce va duce la penurii de combustibil şi crize severe în anii 2008-2012 [14].
Graficul exploatarii zacamintelor de titei si productiei/timp
Consecinţele pe termen lung [15] ale Vârfului Petrolului pentru nivelul de viaţă sunt terifiante [16]. În timp ce alunecăm tot mai repede pe panta scăderii producţiei de petrol, ne-am putea trezi în ceea ce unii oameni de ştiinţă au numit “epoca de piatră post-industrială” [17].
Vârful petrolului a fost numit “Vârful Hubbert” [18] după geologul companiei Shell, Dr. Marion King Hubbert [19]. În 1956, Hubbert a prezis – avea să se confirme – că producţia de petrol extras din SUA aveau să-şi atingă maximul în 1970 [20]. El a prezis de asemenea vârful producţiei mondiale în 1995 – previziune care se pare că va fi întârziată cu circa 10-15 ani.
Mare chestie! dacă preţul benzinei creşte, voi merge mai puţin cu maşina. De ce să-mi pese?
Sunt mai multe motive. Industria petrolului şi industria petrochimică înseamnă mult mai mult decât benzina arsă de maşini. Aşa cum a arătat geologul Dale Allen Pfeiffer în articolul său ” Mâncând combustibili fosili” [21], aproximativ 10 calorii de combustibili fosili sunt necesare pentru a produce 1 calorie de hrana în SUA. Asta rezultă din faptul că industria petrolieră şi petrochimică sunt prezente în fiecare etapă a producerii mâncării [22]:
1. Pesticidele sunt făcute din petrol.
2. Fertilizatorii sunt făcuţi din amoniac, care e produs din gaze naturale (producţia gazelor naturale îşi va atinge maximul la circa 10 ani după cea a petrolului [23])
3. Cu mici excepţii, toate maşinile agricole sunt construite şi funcţionează cu petrol.
4. Ambalajele sunt, în general, făcute din materiale plastice – obţinute din prelucrarea petrolului.
5. Frigiderele sunt construite în industrii care consumă petrol şi sunt transportate cu maşini care folosesc petrol. Ele funcţionează cu electricitate care provine în mare parte din centrale termoelectrice (bazate pe gaz natural, păcură sau cărbune).
6. În SUA, o unitate de hrana e transportată în medie circa 2500 de kilometri [24] înainte de a fi consumată. În Canada, distanţa e chiar mai mare: circa 8000 kilometri! [25]
Şi nu e vorba doar de transporturi şi de agricultură care depind în totalitate de petrolul ieftin şi abundent. La fel de dependente sunt şi industria farmaceutică [26], reţelele de distribuţie a apei [27], apărarea naţională [28] şi toate produsele care funcţionează cu petrol sau cu derivatele lui chimice. În ceea ce priveşte acestea din urmă, să reţinem doar faptul că întreaga medicină modernă, toate masele plastice [29], toate computerele şi produsele electronice sunt produse din petrol! Câteva exemple specifice vor ilustra cel mai bine modul cum tehnologia actuală este dependentă de combustibilii fosili:
1. Producerea unui automobil consumă energia echivalentă cu aproximativ 27-54 barili de petrol [30]. Altfel spus, construirea unei maşini consumă de două ori greutatea ei în petrol! [31]
2. Producerea unui gram de microcipuri consumă 630 de grame de combustibili fosili. Conform Societăţii Americane de Chimie (A.C.S) producerea unui cip de memorie DDRAM de 32 MB necesită 1,35 kilograme de combustibili fosili [32] şi 32 kilograme de apă.
3. Producerea unui calculator de birou consumă de 10 ori greutatea sa în combustibili fosili [33]. O socoteala ne arată că energia pentru a produce 10 calculatoare este echivalentă cu cea necesară pentru a produce un automobil – asta datorită tehnologiilor sofisticate necesare.
Când ne gândim la rolul petrolului în producerea tehnologie moderne, e bine să ţinem seama de faptul că cele mai multe sisteme “alternative” de energie – panouri solare, centrale eoliene, motoare cu hidrogen, fabrici de biodiesel, centrale nucleare etc. depind de tehnologii sofisticate. De fapt, toate dispozitivele electrice folosesc argint, cupru (sau chiar platină), fiecare dintre aceste metale fiind extrase, transportate şi prelucrate cu ajutorul utilajelor care folosesc petrol. De exemplu, după cum arăta Richard J. Barnet în cartea sa “Anii care vin: Politica penuriei”, pentru producerea unei tone de cupru se consumă echivalentul a 17.8 barili de petrol. Costul energetic al aluminiului este de 20 de ori mai mare. Energia nucleară necesită uraniu, care, de asemenea, este descoperit, extras şi transportat cu maşini ce consumă petrol. Plantaţiile pentru biocombustibili şi etanol depind de o agricultură industrializată care consumă petrol.
Pe scurt, ceea ce numim azi “energii alternative” la petrol sunt de fapt energii derivate din petrol! Fără o sursă abundentă şi sigură de petrol, nu există nici un mod prin care aceste energii alternative pot fi utilizate pentru a pune în mişcare lumea modernă. (energiile alternative vor fi prezentate pe larg, ulterior…)
Este simtemul bancar modern dependent în întregime de petrolul ieftin?
Răspunsul este DA! Sistemul global financiar este în întregime dependent de o creştere constantă a consumului [33] de petrol şi de gaze naturale. Aşa cum am explicat anterior, toate activităţile economice moderne de la transportul mâncării la producţia industrială depind de consumul de petrol. Banul este în realitate un simbol pentru petrol şi gaze. Comentatorul Robert Wise [34] a remarcat:
Deşi nu e matematică, este totuşi adevărat: bani = energie. Adevărata avere o reprezintă energia utilizabilă. Ea poate fi schimbată pe combustibil, pe muncă, sau pe orice produs construit din munca oamenilor sau a maşinilor care consumă petrol. Costul real reflectă costul în energie pentru a face ceva: valoarea reală reflectă energia consumată pentru a construi ceva.
Aproape toată munca din economia mondială – toată producţia industrială, construcţiile de imobile şi transportul – este făcută cu ajutorul energiei provenind din combustibili fosili. Munca rezultată din forţa fizică a oamenilor este minusculă prin comparaţie. Deci partea leului din averea mondială, revine resurselor petroliere şi de gaze naturale.
Aşa cum Dr. Colin Campbell a scris în “Consecinţele financiare ale Vârfului Petrolului” [35], creşterea continuă a economiei mondiale este posibilă doar atâta timp cât consumul de petrol poate creşte:
Devine evident faptul că lumea financiară a început să accepte realitatea “Vârfului Petrolului”, care încheie astfel prima jumătate a “Epocii petrolului”. Ea a acceptat faptul că băncile şi-au creat capital, până acum, împrumutând mai mult decât aveau în propriile depozite, fiind încrezătoare în creşterea economică ulterioară susţinută de energia bazată pe petrol ieftin. Declinul petrolului, principalul motor al creşterei economice subminează însă validitatea acestei politici, determinând prăbuşirea valorilor burselor de mărfuri.
Devreme ce petrolul este cheia “creşterii economice”, Dr. Campbell vorbeşte despre necesitatea ca indivizii, oamenii de afaceri şi guvernele să-şi plătească datoriile pentru a nu intra în incapacitate de plată odată cu scăderea resurselor. În aceiaşi ordine de idei, analistul economic John La Grou scrie în raportul său [36] privind “Vârful petrolului”, la pagina 11:
Debitul necesită o creştere economică direct proporţională cu mărimea datoriei. Astăzi, datoria industrializată se află la cea mai mare valoare în “dolari reali” din istoria omenirii. Debitul persoanelor fizice, debitul corporaţiilor, debitul guvernamental – toate sunt la cele mai mari valori înregistrate vreodată [37] şi cresc după nişte rate înalte. Prin urmare, nivelul de creştere economică necesar pentru a susţine asemenea datorii trebuie să fie de asemenea foarte înalt.
Legăturile dintre aprovizionarea cu petrol şi sistemul financiar sunt scăpate din vedere sau ignorate de către persoanele preocupate de “Vârful petrolului”. De fapt lucrurile sunt extrem de simple: Atunci când faci un împrumut, te aştepţi să ai mai mulţi bani în viitor decât ai acum – dacă nu din alt motiv, cel puţin pentru a înapoia împrumutul şi dobânzile aferente! Dar, aşa cum am explicat anterior, banul nu este altceva decât un simbol pentru petrol. Deci, când faci azi un împrumut, te aştepţi – fie că asta se va întâmpla sau nu – ca în viitor să fie mai mult petrol decât este acum. Dacă acest lucru însă nu se întâmplă – dacă banii/resursele de petrol vor fi mai puţini decât sunt acum atunci când va trebui să-ţi plăteşti datoriile – nu-ţi vei putea plăti împrumutul.
Dacă mai mult decât un mic procent de indivizi, oameni de afaceri sau naţiuni nu-şi vor plăti datoriile în aproximativ acelaşi timp – ca urmare a scăderii economice generată de creşterea preţurilor la combustibili – băncile vor fi incapabile de a face noi împrumuturi, aducând economia într-o spirală hiperinflaţionistă (vezi cazul Republicii germane de la Weimar, anii 1920). Dacă băncile nu fac suficient de multe noi împrumuturi, oamenii de afaceri care încearcă să-şi plătească datoriile curente nu vor putea să o facă din lipsă de clienţi.
Un magazin de calculatoare, de exemplu, nu va avea suficienţi clienţi deoarece cele mai multe calculatoare sunt cumpărate prin credit. Ca urmare, va intra în faliment. Acelaşi principiu se aplică şi vânzătorilor de maşini, constructorilor de locuinţe etc. Cum cea mai mare parte a economiei se învârte în jurul vânzărilor (şi serviciilor aferente) de maşini, calculatoare, telefoane mobile, case, toate construite cu ajutorul combustibilor fosili şi care funcţionează cu combustibili fosili şi majoritatea cumpărate/vândute pe credit sau prin împrumuturi, colapsul financiar [38] este inevitabil. Acest colaps financiar va avea efectul pervers de a distruge posibilităţile noastre de a implementa noi forme de energie alternativă. Orice program de a dezvolta noi surse de energie necesită sume imense de capital, care nu vor mai fi disponibile odată ce sistemul global monetar va fi distrus [39].
Să nu credeţi că băncile centrale nu sunt conştiente de severitatea acestei probleme. De exemplu, pe 28 iunie 2005, Gary Duncan, editor economis la “Sunday Times” [40] a relatat că “Bank of International Settlements” (BIS) a publicat următorul avertisment [41] în legătură cu căderea economică generată de o creştere viitoare a preţului petrolului:
Preţurile la petrol vor rămâne ridicate pentru o perioadă lungă de timp… Creşteri ulterioare – dacă se vor materializa – pot avea consecinţe mai grave decât anticipăm acum… Toată lumea trebuie să facă astăzi compromisuri neplăcute, pentru a evita alternative mult mai neplăcute în viitor…
Duncan a rezumat raportul băncii [42] astfel:
Actualul deficit de cont al SUA face aproape inevitabilă o viitoare depreciere a dolarului. Avertismenul BIS arată că deficitul actual poate conduce la un declin dezordonat al dolarului, antrenând agitaţia pieţii financiare şi ducând la recesiune economică.
O bancă reocum BIS, ale cărei acţiuni influenţează puternic pieţele financiare, nu ar fi folosit termeni de genul “compromisuri neplăcute”, “consecinţe severe”, “alternative mult mai neplăcute”, “agitaţie” şi “declin dezordonat” în legătură cu piaţa petrolului şi dolarul (care este în momentul de faţă, moneda în care se fac toate tranzacţiile de petrol [43] în lume) decât dacă ceva într-adevăr neplăcut ne-ar aştepta.
Într-o notă similară, Warren Buffet, al doilea om ca avere din lume, a vorbit recent despre riscurile unei “mega-catastrofe” [44] pentru economia globală.
Adăugaţi la toate acestea creşterea tot mai accentuată a preţurilor energiei [45], războaie pentru resursele de petrol [46], conducere politică neinspirată, o posibilă prăbuşire a cursului dolarului [47] şi tabloul devine din ce în ce mai cenuşiu, din ce în ce mai repede. Pe scurt, consecinţele depăşirii “vârfului petrolului” [48] sunt mult mai importante decât ceea ce vor plăti consumatorii atunci. Dacă vă gândiţi doar la preţul de la pompă, la forme de transport care să economisească combustibilul sau la surse alternative de energie, înseamnă că nu aveţi încă o imagine de ansamblu a problemei.
Este administraţia Bush conştientă de aceasă situaţie?
Bineînţeles că da! (vezi de exemplu declaraţia lui Dick Cheney [49] : Conform estimărilor, cererea de petrol va creşte cu circa 2% pe an în următorii ani. În acelaşi timp, declinul natural al producţiei va fi de circa 3% pe an. Asta înseamnă că în 2010 vom avea nevoie de 50 de milioane de barili (1 baril = 159 litri) pe zi.
Pentru a vedea afirmaţiile lui Cheney în perspectivă, ţineţi cont de faptul că naţiunile producătoare de petrol, chiar dacă pompează la întreaga capacitate, nu pot produce mai mult de 80 de milioane de barili pe zi. Această afirmaţie admite tacit severitatea şi iminenţa “vârfului petrolului” în timp ce posibilitatea lumii de a susţine creşterea producţiei este ridicolă. Un alt raport al lui Dick Cheney [50] din aprilie 2001 nu e mai puţin îngrijorător:
Cea mai importantă diferenţă dintre azi şi acum zece ani în urmă este extraordinar de rapida eroziune a capacităţilor de rezervă ale unor segmente critice din lanţul energetic. Astăzi, crizele de scurtă durată sunt endemice. Cel mai important exemplu este cel din arena petrolului.
Deloc surprinzător, George W.Bush a făcut declaraţii similare cu cele ale lui Dick Cheney. În mai 2001, Bush a spus [51]:“Ceea ce poporul trebuie să audă, tare şi clar, este că am început să rămânem fără energie în America”. Unul dintre consilierii pe probleme de energie ai preşedinteului George W. Bush, bancherul Matthew Simmons, a vorbit pe larg despre criza iminentă [52]. (Observaţie: Chiar dacă este un consilier al echipei Bush/Cheney, Simmons se consideră nepartizan în problemele energetice. Analizele sale sunt privite cu interes de comunitatea energetică şi bancară pentru gradul lor de nepartizanat, pentru documentaţia riguroasă şi pentru concluziile lor juste. Banca de investiţii “Simmons and Company International” [53] este considerată cea mai reputată şi de încredere bancă de investiţii în domeniul energiei din lume). Citind esenţialul analizelor lui Simmons, ceea ce rezultă despre situaţie este destul de înfricoşător. De exemplu, într-un interviu cu publicistul Michael Ruppert [54] (www.fromthewilderness.com), Simmons a fost întrebat dacă a venit timpul ca problema “Vârfului petrolului” să intre în dezbatere publică. El a răspuns:
Asta ţine deja de trecut. Aşa cum am spus, experţii şi politicienii nu au nici un Plan B pe care să-l pună în aplicare. Dacă energia depăşeşte maximul, în particular cât timp 5 din cele 6,5 de miliarde de oameni nu au de fapt nu folosesc aproape deloc la energia modernă, va fi o teribilă lovitură adusă bunăstării economice şi sănătăţii noastre – mai mare decât oricine şi-o poate imagina.
Întrebat dacă există vreo soluţie la criza gazelor naturale care se prefigurează, Simmons a răspuns:
Nu cred că există. Soluţia este să ne rugăm! În cele mai bune circumstanţe, dacă toate rugăciunile sunt ascultate, nu va fi nici o criză în următorii 2 ani. După aceea, va fi cu siguranţă o criză.
În mai 2004, Simmons a explicat că, pentru ca cererea să fie controlată corespunzător, preţul petrolului va trebui să ajungă în zece ani la 182 de dolari pe baril [55]. De asemenea, la acest preţ al petrolului, preţul gazului va creşte la 7 dolari pe galon (1 galon = 3,78 litri).
Predicţiile lui Simmons sunt moderate în comparaţie cu cele ale altor analişti din lumea investiţiilor bancare. De exemplu, în 2005, banca de investiţii Ixis-Cib a avertizat că “preţul petrolului brut ar putea atinge în 2015 preţul de 380 de dolari pe baril” [56]. Nu este greu de imaginat cat de devastatoare pentru economia americană va fi această creştere dramatică a preţurilor. Depăşirea pragului de 100$ pe baril va duce aproape sigur la războaie masive pentru resurse [57], deoarece ţările industrializate ale lumii vor dori să preia orice resursă, oricât de mică ar mai rămâne. Asta poate explica de ce directorul Serviciului de Încorporare din SUA [58] a recomandat ca recrutarea obligatorie să fie extinsă la ambele sexe de la 18 la 35 de ani.
În martie 2005, un raport pregătit pentru Departamentul de Energie al SUA confirmă avertizmentele comunităţii bancare. Intitulat “Atenuarea vârfului producţiei mondiale de petrol” [59], raportul notează:
Fără o scădere din timp a consumului, balanţa dintre aprovizionare şi cerere va fi realizată doar printr-o restructurare economică masivă (cauzată de penurie), acompaniată de o creştere uriaşă a preţului petrolului, ambele ducând la o perioadă lungă în care economia mondială va fi practic incontrolabilă. Dacă aşteptăm până când producţia mondială de petrol îşi atinge maximul şi nu luăm măsuri de reducere drastică a consumului încă înainte, lumea va rămâne într-un deficit de combustibil pentru cel puţin 20 de ani dacă nu mai mult.
Raportul vrea să spună [60] că:
Problemele asociate depăşirii vârfului producţiei de petrol nu vor fi temporare, iar experienţa “crizelor energetice” precedente nu e de nici un folos. Aceste probleme necesită o atenţie imediată, iar reducerea consumului trebuie să înceapă cât mai repede… Lumea nu s-a confruntat niciodată cu o astfel de problemă. Fără o reducere masivă a consumului, începând de acum, problema va deveni permanentă. Tranziţiile energetice precedente din istoria omenirii au fost graduate şi evoluţionare. Trecerea peste “Vârful petrolului” va fi abruptă şi revoluţionară.
Aşa cum un comentator a remarcat recent, “motivul pentru care conducătorii noştri se poartă că nişte disperaţi este pentru că situaţia este într-adevăr disperată”! [61] Dacă vă întrebaţi de ce administraţia Bush a redus programele sociale cheltuind banii pentru a porni războaie de parcă nu ar mai exista un viitor, răspunsul este foarte simplu: Din punctul lor de vedere, nu există viitor! Ceea ce e însă şi mai tulburător e fapul că, dintr-un punct de vedere pur machiavelic, politicienii au o gândire probabil corectă.
NOTE:
[1] www.peakoil.net/
[2] www.msnbc.msn.com/id/4287300/
[3] www.simmonsco-intl.com/research.aspx?Type=msspeeches
[4] money.cnn.com/2005/03/21/commentary/column_hays/hays/
[5] http://www.financialsense.com/series3/intro.htm
[6] http://www.washingtonpost.com/wp-dyn/content%20/article/2005/06/23/AR2005062301896
[7] http://en.wikipedia.org/wiki/1979_energy_crisis
[8] http://www.geologie.tu-clausthal.de/Campbell/lecture.html
[9] http://www.peakoil.net/
[10] http://www.peakoil.net/Publications/Cheney_PeakOil_FCD.pdf
[11] http://www.energybulletin.net/997.html
[12] http://www.energybulletin.net/3792.html
[13] http://www.odac-info.org/bulletin/documents/MegaProjRelease16-11-
[14] http://www.oilcrash.com/articles/olduvai.htm
[15] http://www.museletter.com/archive/110.html
[16] http://www.energycrisis.com/uk/planNow.htm
[16] http://dieoff.org/page125.htm
[17] http://www.hubbertpeak.com/
[18] http://www.hubbertpeak.com/hubbert/
[19] http://mobjectivist.blogspot.com/2005/05/our-petroleum-predicament.html
[20] http://www.fromthewilderness.com/free/ww3/100303_eating_oil.html
[21] http://www.energybulletin.net/5045.html
[22] http://www.hubbertpeak.com/gas
[23] http://www.washingtonfreepress.org/15/Farm.html
[24] http://www.japantimes.co.jp/cgi-bin/getarticle.pl5?fe20050421a1.htm
[25] http://mysite.verizon.net/vze495hz/id19.html
[26] http://www.iags.org/n0813043.htm
[27] http://www.commondreams.org/views04/1008-23.htm
[28] http://www.energybulletin.net/2620.html
[29] http://lifeaftertheoilcrash.net/Research.html
[30] http://www.enviroliteracy.org/article.php/322.html
[31] http://www.eurekalert.org/pub_releases/2002-11/acs-ttp110502.php
[32] http://www.un.org/apps/news/story.asp?NewsID=10007&Cr=computer&Cr1=
[33] http://www.museletter.com/archive/149.html
[34] http://www.democrats.us/editorial/wise041105.shtml
[35] http://www.energybulletin.net/5944.html
[36] http://www.mil-media.com/pdf/JLASPO2005Summary.pdf
[37] http://www.alternet.org/story/23195/
[38] http://www.culturechange.org/financialmonsters.html
[39] http://www.silverbearcafe.com/private/economiccollapse.html
[40] http://business.timesonline.co.uk/
[41] http://business.timesonline.co.uk/article/0,,8209-1671957,00.html
[42] http://business.timesonline.co.uk/article/0,,8209-1671957,00.html
[43] http://www.mapleleafweb.com/features/economy/loonie_rebounds/pressures.html
[44] http://news.bbc.co.uk/2/hi/business/2817995.stm
[45] http://www.fromthewilderness.com/free/ww3/060805_380_oil.shtml
[46] http://news.bbc.co.uk/2/hi/in_depth/middle_east/2002/conflict_with_iraq/default.stm
[47] http://www.dissidentvoice.org/Apr05/Whitney0411.htm
[48] http://www.energybulletin.net/4740.html
[49] http://www.peakoil.net/Publications/Cheney_PeakOil_FCD.pdf
[50] http://www.counterpunch.org/everest12132003.html
[51] http://www.reason.com/rb/rb072104.shtml
[52] http://www.simmonsco-intl.com/research.aspx?Type=msspeeches
[53] http://www.simmonsco-intl.com/
[54] http://www.fromthewilderness.com/free/ww3/082103_blackout.html
[55] news.bbc.co.uk/1/hi/business/3777413.stm
[56] english.aljazeera.net/NR/exeres/73CE8286-740C-482B-8150-DA57696BC02F.htm
[57] http://www.fromthewilderness.com/free/ww3/012505_ftw_maps.shtml
[58] http://www.fromthewilderness.com/free/ww3/050304_women_draft.html
[59] http://www.peakoil.net/USDOE.html
[60] http://www.energybulletin.net/4673.html
[61]www.altpr.org/modules.php?op=modload&name=News&file=article&sid=403&mode=thread&order=0&thold=0
[2] www.msnbc.msn.com/id/4287300/
[3] www.simmonsco-intl.com/research.aspx?Type=msspeeches
[4] money.cnn.com/2005/03/21/commentary/column_hays/hays/
[5] http://www.financialsense.com/series3/intro.htm
[6] http://www.washingtonpost.com/wp-dyn/content%20/article/2005/06/23/AR2005062301896
[7] http://en.wikipedia.org/wiki/1979_energy_crisis
[8] http://www.geologie.tu-clausthal.de/Campbell/lecture.html
[9] http://www.peakoil.net/
[10] http://www.peakoil.net/Publications/Cheney_PeakOil_FCD.pdf
[11] http://www.energybulletin.net/997.html
[12] http://www.energybulletin.net/3792.html
[13] http://www.odac-info.org/bulletin/documents/MegaProjRelease16-11-
[14] http://www.oilcrash.com/articles/olduvai.htm
[15] http://www.museletter.com/archive/110.html
[16] http://www.energycrisis.com/uk/planNow.htm
[16] http://dieoff.org/page125.htm
[17] http://www.hubbertpeak.com/
[18] http://www.hubbertpeak.com/hubbert/
[19] http://mobjectivist.blogspot.com/2005/05/our-petroleum-predicament.html
[20] http://www.fromthewilderness.com/free/ww3/100303_eating_oil.html
[21] http://www.energybulletin.net/5045.html
[22] http://www.hubbertpeak.com/gas
[23] http://www.washingtonfreepress.org/15/Farm.html
[24] http://www.japantimes.co.jp/cgi-bin/getarticle.pl5?fe20050421a1.htm
[25] http://mysite.verizon.net/vze495hz/id19.html
[26] http://www.iags.org/n0813043.htm
[27] http://www.commondreams.org/views04/1008-23.htm
[28] http://www.energybulletin.net/2620.html
[29] http://lifeaftertheoilcrash.net/Research.html
[30] http://www.enviroliteracy.org/article.php/322.html
[31] http://www.eurekalert.org/pub_releases/2002-11/acs-ttp110502.php
[32] http://www.un.org/apps/news/story.asp?NewsID=10007&Cr=computer&Cr1=
[33] http://www.museletter.com/archive/149.html
[34] http://www.democrats.us/editorial/wise041105.shtml
[35] http://www.energybulletin.net/5944.html
[36] http://www.mil-media.com/pdf/JLASPO2005Summary.pdf
[37] http://www.alternet.org/story/23195/
[38] http://www.culturechange.org/financialmonsters.html
[39] http://www.silverbearcafe.com/private/economiccollapse.html
[40] http://business.timesonline.co.uk/
[41] http://business.timesonline.co.uk/article/0,,8209-1671957,00.html
[42] http://business.timesonline.co.uk/article/0,,8209-1671957,00.html
[43] http://www.mapleleafweb.com/features/economy/loonie_rebounds/pressures.html
[44] http://news.bbc.co.uk/2/hi/business/2817995.stm
[45] http://www.fromthewilderness.com/free/ww3/060805_380_oil.shtml
[46] http://news.bbc.co.uk/2/hi/in_depth/middle_east/2002/conflict_with_iraq/default.stm
[47] http://www.dissidentvoice.org/Apr05/Whitney0411.htm
[48] http://www.energybulletin.net/4740.html
[49] http://www.peakoil.net/Publications/Cheney_PeakOil_FCD.pdf
[50] http://www.counterpunch.org/everest12132003.html
[51] http://www.reason.com/rb/rb072104.shtml
[52] http://www.simmonsco-intl.com/research.aspx?Type=msspeeches
[53] http://www.simmonsco-intl.com/
[54] http://www.fromthewilderness.com/free/ww3/082103_blackout.html
[55] news.bbc.co.uk/1/hi/business/3777413.stm
[56] english.aljazeera.net/NR/exeres/73CE8286-740C-482B-8150-DA57696BC02F.htm
[57] http://www.fromthewilderness.com/free/ww3/012505_ftw_maps.shtml
[58] http://www.fromthewilderness.com/free/ww3/050304_women_draft.html
[59] http://www.peakoil.net/USDOE.html
[60] http://www.energybulletin.net/4673.html
[61]www.altpr.org/modules.php?op=modload&name=News&file=article&sid=403&mode=thread&order=0&thold=0
*Matt Savinar este avocat, absolvent al University of California Hastings College of the Law, si specialist in stiinte politice science licentiat la Univesity of California at Davis. Este autorul si administratorul proiectului www.lifeaftertheoilcrash.net , care explica „Varful petrolier” global, ramificatiile si semnificatiile acestuia.
Sursa studiului: [1] Life after the oilcrash
Traducere si adaptare pentru AlterMedia: N.Grigorescu
Preluat de pe ALTERMEDIA.info
P O S T M I O R I T C A 
Comentarii recente