Tout est foutu…

De ce o Revoluţie Ecologică globală?

Baner-DeCeEcoRev

Pentru a conştientiza  necesitatea unei Revoluţii Biocentriste/Ecologice Globale, dictate de gravitatea situaţiei ecologice actuale, situaţie provocată de paradigma greşită de dezvoltare umană, bazată pe o creştere economică şi demografică nelimitată în cadrul unei planete cu resurse limitate;  dar şi pentru a înlătura orice învinuiri de alarmizm nefondat aduse ecologiştilor, trebuie să revenim la esenţa pericolului major pe care îl generează continuarea exploatării şi distrugerii ecosistemelor planetare de către civilizaţia umană. La baza tuturor îngrigorărilor ecologiste se află un adevăr fundamental şi axiomatic: Biosfera Pământului reprezintă nu doar sursa tuturor resurselor noastre, ci în primul rând este piatra de temelie a Vieţii pe Pământ, fără de care funcţionarea oricărui sistem socio-economic uman ar fi imposibilă.

BR-flash-en

    Click pe imagine pentru animarea versiunii Flash

Rolul primordial al ecositemelor naturale/intacte în menţinerea unei temperaturi globale stabile şi acceptabile pentru Viaţa de pe planetă a fost demonstrat cu brio de către cercetările ultimilor decenii şi în special de către teoria reglementării biotice a mediului. Continuarea exploatării şi distrugerii ecosistemelor naturale terestre şi în primul rând al pădurilor virgine, va slăbi ireversibil mecanismul reglementării biotice globale, conducând în cele din urmă la trecerea hidrosferei planetare instabile, către una din cele două stări de stabilitate – evaporare totală sau glacializare. Din păcate, ambele stări fizice menţionate sunt incompatibile cu orice formă de Viaţa de pe Terra, şi în primul rând cu cel al florei şi faunei actuale. Implicit şi a omului.

În acest context, comform datelor World Wildlife Fund (WWF), omenirea de peste 40 de ani trăieşte în condiţiile unui permanent “supraconsum” (overshoot) al resurselor biologice planetare.

FP-formulaSituația “supraconsumului” permanent de resurse este posibilă numai în cazul în care omenirea începe să consume conștient (din prostie sau din disperare) capitalul natural planetar destinat generațiilor viitoare. Situația “supraconsumului” permanent, – cum e menționat în ultimul raport al WWF, – face tot mai dificilă sarcina satisfacerii necesităţilor unei populații globale în creștere, și lasă tot mai puțin loc pentru alte specii biologice.”
În condițiile în care, în ciuda tuturor inovaţiilor agrotehnice, capacitatea biologică globală a atins limita de 12 miliarde hectare globale (hag), iar amprenta ecologică globală a umanităţii continuă să crească, odată cu creșterea necontrolată a populației în lume, problema „supraconsumului” și cea a reducerii la scară mondială a impactului antropogen asupra biosferei până la nivelul “coabitării durabile cu natura”, poate fi rezolvată doar prin două modalităţi evidente (din diagrama de mai sus):
a) Măsuri economice – reducerea consumului industrial şi personal de bioresurse, cu reducerea implicită a activității economice umane cu 35,1%, sau cu alte cuvinte, micşorarea PIB-ului global de la actualele 93 trilioane dolari la 60 trilioane (adică, diminuarea consumului uman până la nivelul puterii de regenra a ecosistemelor globale),

Bio-GDP(cont)

sau
b) Măsuri demografice – reducerea populației umane cu 35,1%, de actualele 7 miliarde la 4,5 miliarde, adică până la limitele capacităţii portante a planetei (Earth carrying capacity).

Bio-POP(cont)
Şi mai eficientă pare a fi utilizarea concomitentă a ambelor meсanisme de restabilire a balanţei biologice a planetei: reducerea supraconsumului de bioresurse în ţările dezvoltate şi reducerea populaţiei în ţările subdezvoltate şi în curs de dezvoltare.

Însă pentru conştientizarea acestor realităţi planetare foarte dure, avem nevoie de o Revoluţie Biocentristă a mentalităţii umane, care ne-ar permite să reaşezăm viaţa socială şi economică de pe Terra pe un făgaş de dezvoltare durabul şi co-evoluţionist în raport cu Natura.

Lasă un comentariu